Ministerul Educației a publicat din greșeală numele și mediile elevilor care au susținut Evaluarea Națională

- Identitatea elevilor nu trebuia făcută publică, pentru protecția lor.
- Peste 110.000 de elevi au aflat unde intră în clasa a IX-a.
- 43% dintre elevi au reușit să intre la prima opțiune trecută pe fișă.
- 3.400 de elevi rămân nerepartizați, un record al ultimilor 3 ani.
- Colegiul Gheorghe Lazăr e pe primul loc, cu ultima medie: 9.62.
- Colegiul Gheorghe Lazăr are și ce mai mulți candidați cu nota 10, 13.
Înainte de GDPR, tot cartierul știa ce note ai luat la examene și la ce liceu ai intrat. Ministerul Educației a vrut să ne ducă înapoi în timp și a făcut publice numele, mediile și liceele la care au intrat elevii care au trecut de Evaluarea Națională. Totul s-a întâmplat pe site-ul admitere.edu.ro, unde sunt afișate rezultatele repartizării cumputerizate. Greșeala a fost imediat remediată, dar tot au fost încălcate normele europene cu privire la protecția datelor cu caracter personal.
Dar elevii au avut alte bătăi de cap pentru că au aflat la ce liceu vor învăța în următorii patru ani. Peste 110.000 de elevi se pot bucura liniștiți de vacanță pentru că, practic, au intrat în clasa a IX-a. Dintre ei, 43% vor studia la liceele pe care și le-au dorit, adică prima opțiune pusă pe fișa de înscriere. În schimb, peste 3.400 de elevi au rămas nerepartizați, cel mai mare număr din ultimii trei ani. Printre ei sunt zeci de elevi care au avut medii peste 8.
După 1 august începe a doua etapă de înscriere la liceu. Între 11 și 13 august, elevii pot depune noile cereri. Și cu ocazia repartizării, aflăm că cel mai bun liceu din țară este Colegiul Național Ghoerghe Lazar, din București, unde ultima medie de admitere a fost 9,62. Imediat vine Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” și pe locul trei e Colegiul Național „Sf. Sava”, tot din București. Din primele 50 de specializări alese, doar cinci sunt de profil uman, restul…matematicieni.
Site-ul oficial al Ministerului Educației, admitere.edu.ro, destinat publicării rezultatelor repartizării computerizate în învățământul liceal, a afișat din greșeală, miercuri, numele elevilor care au susținut Evaluarea Națională, încălcând astfel normele europene privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR). La scurt timp după sesizarea erorii, pagina care conținea informațiile a devenit inaccesibilă.