• Ministerul anunță modificări ale Calendarului înscrierii în învăţământul primar 2023 – 2024.
  • În perioada 3 – 18 mai au fost depuse şi validate cererile de înscriere de către părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali.
  • În perioada 1 – 8 septembrie 2023, vor fi soluţionate, de către inspectoratele şcolare, cererile părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.

Ministerul Educaţiei a anunţat vineri că a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul privind modificarea Calendarului înscrierii în învăţământul primar 2023 – 2024, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Ministerului, în perioada 3 – 18 mai au fost depuse şi validate cererile de înscriere de către părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali.

Ministerul anunţă că, pentru prima etapă de înscriere, în perioada 29 mai – 6 iunie 2023, vor avea loc:

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

-procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere;

-repartizarea, la şcoala de circumscripţie, a copiilor ai căror părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali au solicitat înscrierea la altă şcoală decât şcoala de circumscripţie şi nu au fost repartizaţi din lipsă de locuri şi care au exprimat această opţiune în cererea de înscriere;

-afişarea, în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratelor şcolare a listei copiilor înmatriculaţi şi a numărului de locuri libere.

Pentru a doua etapă de înscriere, în perioada 6 – 12 iunie vor avea loc:

-depunerea, la unitatea de învăţământ, a cererilor de înscriere pentru copiii care nu au fost cuprinşi în etapa anterioară;

-validarea cererilor de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie în opţiunile privind înscrierea copiilor.

De asemenea, în perioada 13-19 iunie vor avea loc:

-procesarea cererilor de înscriere, la nivelul unităţii de învăţământ, în limita locurilor rămase libere;

-afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.

În perioada 1 – 8 septembrie 2023, vor fi soluţionate, de către inspectoratele şcolare, cererile părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.

Citește și: