• Probele de competențe ar urma să se susțină pe 27 ianuarie – 5 februarie.
  • Probele de competențe s-au mai susținut în iarnă o singură dată în istoria recentă, pentru examenul de Bacalaureat 2018.
  • Noutatea este faptul că elevii își vor putea vedea lucrările înainte să depună contestațiile.

Examenul de Bacalaureat 2025 ar urma să înceapă cu probele de competențe în lunile ianuarie și februarie, iar probele scrise ar putea să se desfășoare începând de pe 10 iunie, cel mai devreme din istoria recentă. Datele propuse de Ministerul Educației au fost anunțate de instituție luni, într-o postare pe Facebook.

Mai exact, probele de competențe ar urma să se susțină pe 27 ianuarie – 5 februarie. Probele de competențe s-au mai susținut în iarnă o singură dată în istoria recentă, pentru examenul de Bacalaureat 2018.

Probele scrise ar urma să înceapă cel mai devreme din istoria recentă, mai precis din ultimii 15 ani cel puțin, arată o analiză Edupedu.ro. Proba la limba română scris este programată în calendarul în stadiu de proiect pe 10 iunie, urmată de celelalte probe consecutiv.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Noutatea este faptul că elevii își vor putea vedea lucrările înainte să depună contestațiile. Mai exact, ar urma să aibă alocate zilele de 19-20 iunie pentru vizualizare, după ce pe 18 iunie se afișează rezultatele inițiale BAC 2025. Dacă depun contestații, absolvenții de liceu își vor afla notele finale pe 27 iunie.

O altă noutate este astfel faptul că examenele ar urma să se susțină atât pentru absolvenții de clasa a VIII-a, cât și pentru cei de liceu, până la terminarea lunii iunie 2025, mai scrie în anunțul Ministerului Educației. 

Citește și