Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat luni că o parte dintre elevi, cei cu vulnerabilităţi, vor învăţa în continuare în sistem hibrid, chiar şi în condiţiile în care autorităţile vor decide deschiderea şcolilor din 8 februarie.

Sorin Cîmpeanu a anunţat că o decizie privitoare la deschiderea şcolilor din 8 februarie va fi luată marţi. În cazul în care aceasta va fi favorabilă, ea va trebui aprobată apoi de CNSU şi printr-un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei.

Cîmpeanu a anunţat că sunt cinci categorii de elevi şi profesori care nu vor merge la şcoală.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Elevii care au vulnerabilităţi medicale, aceştia vor trebui să aibă asigurat procesul de predare-învăţare online, a doua categorie sunt elevii care prezintă simptome. Recomandarea Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Educaţiei este aceea de a rămâne acasă şi de a nu intra în colectivitate, deci învăţarea online, a treia categorie: elevi care au aparţinători în familie cu vulnerabilităţi medicale, certificate ca atare, şi pentru aceştia vom fi datori să asigurăm învăţarea online. Cea de-a patra categorie: profesori care au vulnerabilităţi cronice, certificate de către un medic de familie, aceştia vor asigura procesul de predare-învăţare online, iar a cincea categorie, profesori care la rândul lor prezintă simptome, caz în care lucrurile vor trebui analizate ca atare”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a anunţat că, în cazul în care va fi nevoie, orele online ale elevilor vor fi grupate într-o singură zi.

Atunci când profesorul are vulnerabilităţi cronice care îl împiedică să fie prezent în şcoală programul orar va trebui adaptat de fiecare şcoală în aşa fel încât elevii să aibă grupate acele ore online într-o singură zi”, a precizat Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a anunţat că testarea elevilor este un proiect al Ministerului Sănătăţii, pe care Ministerul Educaţiei îl susţine.