• Autoritățile din Arad au vrut să le arate experienţa pierderii libertăţii.
  • În proiectul „O zi în Penitenciar”, elevii învață despre alegeri greșite.
  • Scopul este să-i facă să înțeleagă cât de ușor își pot pierde libertatea.

Dragi elevi, la lecția de engleză vorbim astăzi despre zăbrele. Nouă elevi de liceu au trăit, pentru câteva ore, într-un penitenciar din Arad.

Nu, n-au făcut nimic, Inspectoratul Școlar a vrut să-i facă să trăiască experienţa pierderii libertăţii și rigorile vieţii din spatele gratiilor.

Proiectul se numește „O zi în Penitenciar”, iar elevii au aflat chiar de la deținuți despre alegeri greșite și consecințe. Scopul a fost să-i facă să înțeleagă cât de ușor își pot pierde libertatea.

Recomandări

PRIMUL TITLU WTA PT. CRISTIAN
BINE FACI, BINE GĂSEȘTI
IDF UCIDE 8 MEDICI
IRANUL AMENINȚĂ SUA
UK-SUA VOR ACORD ECONOMIC
CHARLES REVINE

Și Ministrul Educației pregătește ceva, un buton roșu în școli. Este un sistem prin care elevii, profesorii și părinții pot să anunțe, anonim, probleme legate de consumul de droguri şi de violenţă. Scopul lui Daniel David este îmbunătățirea vieții în școli. Butonul roșu va fi lansat după încheierea simulării examenului de Bacalaureat.

Citește și