• Olimpiada Națională de Statistică are loc pentru prima dată în România.
  • Competiția este deschisă elevilor de liceu din toată țara.
  • Se desfășoară în anul școlar 2024-2025, în cadrul Competiției Europene de Statistică.
  • Elevii sunt împărțiți în două categorii: Junior (cls. IX-X) și Senior (clasele XI-XII).

Ești pasionat de statistică? Pentru prima dată în România, Institutul Național de Statistică și Ministerul
Educației te invită să participi la Olimpiada Națională de Statistică.

Dacă ești licean, ai ocazia să-ți testezi cunoștințele în statistici și să îți demonstrezi competențele în acest domeniu.

Cum credeți că va influența Olimpiada Națională de Statistică interesul elevilor pentru această disciplină?

„Fiind prima dată când se desfășoară această Olimpiadă la nivel național, bănuiesc că va fi bine. Nu avem experiența anilor trecuți, dar, în general, Olimpiadele, în rândul copiilor buni, sunt foarte bine primite.

Recomandări

SONDA PARKER ATINGE SOARELE
MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SECRETE DESPRE UNIVERS
CE NU POȚI VIZITA ÎN 2025?
CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Deci mă aștept să fie un succes și o inițiativă foarte bună, bine primită de către copii”, a declarat Cătălin Ciupală, profesor de matematică, pentru Aleph News.

Vom vedea un impact al acestei Olimpiade și asupra modului în care statistica este predată în școli?

„Să știți că este foarte posibil să fie acest lucru, mai ales că, din câte am văzut, Olimpiada aceasta se desfășoară online și, practic, poate participa orice școală și orice grup de elevi. Deci asta va avea un impact destul de mare în predarea statisticii în școală.

Numai că noi avem aici o foarte mică problemă. Statistica se predă la nivel de clasa 10-a. Olimpiada aceasta se desfășoară la toate nivelurile de clasă, adică a 9-a, 10-a, 11-a, 12-a.

S-ar putea să fie mici probleme, dar copiii buni, în principal, ar trebui să poată învăța singuri pentru Olimpiadă. Nu sunt noțiuni foarte dificile. Deci, cred că va fi bine”, a declarat Cătălin Ciupală, profesor de matematică, pentru Aleph News.

Care a fost, până acum, feedback-ul elevilor în acest domeniu?

„Să știți că, în general, statistica este destul de rău văzută de către noi, ca societate, pentru că ni se pare ceva ușor, dar este foarte, foarte importantă. Pentru că, de foarte multe ori, noi lucrăm cu date statistice. 

De multe ori, nici nu interpretăm corect aceste date statistice. Copiii cred că privesc destul de bine această statistică cu singura condiție ca să fie făcută serios la școală”, a declarat Cătălin Ciupală, profesor de matematică, pentru Aleph News.

Citește și