• Conceptul minimalist a început în 2010, fiind creat de Ryan Nicodemus și Josh Millburn.
  • Pew Research Center: Tinerii părinți sunt cei mai susceptibili la parenting minimalist.
  • Parentingul minimalist a pornit în 2013, de la cartea „Minimalist Parenting”.

Într-o lume în care părinții sunt mereu ocupați și într-o continuă alergătură, parentingul minimalist devine tot mai căutat. Ce înseamnă cu adevărat să aplici această metodă în viața de zi cu zi? Parentingul minimalist nu înseamnă doar reducerea obiectelor materiale din jurul copilului, ci mai ales un focus pe simplificarea relațiilor și pe crearea unor momente autentice alături de cei mici.

Parentingul Minimalist ajută un părinte să-și prioritizeze mai bine timpul și atenția în fața unui program încărcat?

Dacă analizăm acest aspect, așa cum am menționat anterior, copiii ar beneficia de lucrurile minime necesare în viața lor, cum ar fi jucăriile. Din perspectiva parentingului, este esențial să nu uităm că, în definitiv, copilul are nevoie de timp petrecut alături de ambii părinți, atât cu mama, cât și cu tata. Chiar dacă suntem ocupați cu activități profesionale, fie că avem afaceri sau suntem angajați, este important să ne alocăm timp pentru copil. Dacă venim acasă obosiți și petrecem doar jumătate de oră pe zi cu acesta, nu mai putem vorbi despre un parenting minimalist, ci despre un parenting aproape inexistent„, a explicat Gabriel Chicioreanu, părinte, pentru Aleph News.

Care sunt cele mai mari provocări ale părinților în ziua de azi, iar cum crezi că metodele precum parentingul minimalist pot contribui la un echilibru mai bun între carieră și viața de familie?

Așa cum discutam anterior, părinții, în opinia mea, ar trebui să aloce cât mai mult timp copiilor, nu doar jumătate de oră sau o oră pe zi. Totuși, se pot revanșa prin activități desfășurate în weekenduri, de sărbători sau în timpul vacanțelor copiilor. În aceste perioade, părinții pot oferi mai mult timp din viața lor copiilor. Pe de o parte, este firesc ca oamenii să își construiască o carieră, atât pentru a-și acoperi necesitățile, cât și pentru dezvoltarea profesională. Pe de altă parte, atunci când se ia decizia de a avea un copil sau mai mulți, devine esențial să dedice timp familiei. Studiile confirmă importanța relației dintre părinți și copii pentru dezvoltarea armonioasă a celor mici”, a adăugat Gabriel Chicioreanu.

Recomandări

L-AR FI ÎNVINS PE TRUMP?
CA LA 20 DE ANI
RAVAGII ÎN L.A
AJUTOR DE LA KIEV
META CREEAZĂ PROBLEME
BIDEN NU MAI MERGE LA ROMA

Citește și