Părinții vor primi zile libere pentru a-și ajuta copiii să participe la cursurile online. În ce condiții pot beneficia de acestea

Școala se face acum doar online. O veste bună pentru părinți este că aceștia pot să își ia zile libere, pentru a sta acasă cu cel mic.

Ordonanța de urgență prin care părinții primesc zile libere a fost aprobată astăzi și ea va merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis. Mai apoi, actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial.

Banii pot fi solicitați doar de unul dintre părinți, iar copilul nu trebuie să fie mai mare de 12 ani. Părintele beneficiază de aceste zile libere dacă munca nu poate fi făcută de acasă sau în regim de telemuncă.

Angajatorul este obligat, după publicarea în Monitorul Oficial a legii, să îi ofere părintelui aceste zile libere.

Exit mobile version