• Inițiativa CONAF este parte a unui program național susținut de Ministerul Educației.
  • Scopul inițiativei este de a descoperi vocațiile liceenilor și de a promova educația.
  • Cristina Chiriac: Să introducem în curricula obligatorie educația antreprenorială.

Peste 15.000 de elevi s-au unit în cadrul Maratonului pentru Educația Antreprenorială, sub îndrumarea a peste 150 de antreprenori și a inițiativei CONAF. Programul se află la ediţia a II-a şi este organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Universitatea de Vest din Timişoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Asociaţia Naţională a Antreprenorilor. Anul acesta Maratonul pentru Educaţie Antreprenorialăse va desfăşura în peste 20 de judeţe, urmând ca marea finală să fie organizată în luna mai, la Bucureşti.

„Ne-am propus să descoperim vocația în rândul elevilor de liceu. Aceasta este prioritatea. Ideal ar fi să ajungem să descoperim vocația și în rândul celor de la gimnaziu pentru că reușita cea mai mare a Conferedației Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin 0 reunește chiar această inițiativă de a introduce educația antreprenorială încă de la gimnaziu ca materie obligatorie. Pe lângă faptul că încercăm să îi ajutăm pe liceeni să își descopere vocația, dezvoltăm diverse activități cum ar fi mentoratul, îi învățăm să lucreze în echipe, să scrie un plan de afaceri, să își dezvolte competențele și abilitățile”, a declarat Cristina Chiriac, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin, la Aleph News.

Citește și

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE