Poţi să te angajezi ca IT-ist indiferent dacă ai absolvit o facultate sau un curs la o şcoală de IT

Ioana Blaga este trainer la o şcoală de IT. Îi ajută pe cursanţi să descopere dacă o carieră în IT li se potriveşte şi în cât timp pot să pornească de la zero în acest domeniu. Poate acum stai şi te întrebi dacă sunt rentabile aceste cursuri sau cel mai bine totuşi este să urmezi o facultate. Cosmin Corpaci, antreprenorul unei firme de IT, îţi spune că el de exemplu nu ţine cont la interviul de angajare dacă a absolvit o facultate sau un curs de cinci luni. 

„Eu nu ţin cont dacă persoana pe care o angajez a terminat o facultate sau a terminat nişte cursuri de profil. Partea de dezvoltare de softwere, e un job cumva autodidact, adică e destul de greu să înveţi la şcoală această meserie”, explică Cosmin Corpaci.

„Cursurile noastre, cele de pregătire, se întind pe patru sau cinci luni, depinde de tehnologie, însă avem şi cursuri mai scurte, spre exemplu de două luni, pentru persoanele care nu ştiu încă dacă ar vrea să facă IT. Cursurile noastre sunt cuprinse între 250 şi 270 de euro pe lună. Diferenţa între a face Şcoala Informală de IT sau facultate, în ceea ce reprezintă salariul pe care îl poate primi, nu există, aşa că vorbim de salariile entry-level, care, în medie, pornesc de la 2500 de lei şi merg până la 3500 de lei sau mai mult”, adaugă Ioana Blaga, manager școală IT.

Exit mobile version