Profesorii care conduc doctorate scapă de orice răspundere în cazul plagiatelor. Doctoranzii rămân singurii responsabili

„Studentul doctorand răspunde pentru originalitatea tezei de doctorat”, spune noul Regulament-cadru privind studiile universitare de doctorat, adoptat la începutul acestui an și publicat luni în Monitorul Oficial.

Din normele oficiale dispare, astfel, prevederea – existentă inițial în proiectul acestui Regulament, dar și în vechiul cod privind regulile studiilor doctorale, potrivit căreia conducătorii de doctorat poartă, alături de doctoranzi, răspunderea în cazul doctoratelor plagiate și, în cadru mai larg, pentru respectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, scrie Edupedu.ro.

În schimb, noul ordin introduce o prevedere generală, mai puțin angajantă pentru conducătorii de doctorat, inclusă în noua Lege a învățământului superior, prevedere potrivit căreia conducătorul de doctorat are, printre obligații, să „depună toate diligențele” pentru verificarea conformității tezelor de doctorat cu „cerințele specifice unei creații originale”.

Edupedu.ro precizează că răspunderea conducătorilor de doctorate în cazul lucrărilor plagiate figura în vechea Lege a educației, unde printre sancțiuni era trecută chiar „retragerea calității de conducător de doctorat”, precum și în proiectul inițial al acestui Regulament. Din forma finală a Regulamentului, care a fost luni publicată în Monitorul Oficial, această răspundere a fost eliminată.

Edupedu.ro mai explică faptul că, potrivit Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Ministerul Educației era obligat să ofere toate documentele necesare despre această schimbare.

Citește și

Exit mobile version