• Profesorii cu temeri speră că vor avea colegi responsabili
  • Directorii de școli le permit profesorilor cu probleme să predea on-line
  • Monica va fi prezentă la şcoală, deşi face parte din categoria de risc

Sindicaliștii din Educație au anunțat că 50 de mii de oameni care lucrează în școli – profesori sau personal auxiliar, au probleme de sănătate și se tem să nu se îmbolnăvească de COVID.

Așa că nu ar fi de mirare dacă anul şcolar începe cu stângul.

Există, însă, și profesori de peste 60 de ani care se tem, dar își vor face meseria. Pentru ei nu există niciun fel de regulă clară, dar vor face cum le spun directorii.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Monica Oarcea, profesor matematică: „Bineînţeles, este o anumită teamă.. Nu pot să spun că sunt inconştientă şi să spun că nu cred în această boală şi nu trebuie să am grijă. Ba da. De când a început această perioadă, întotdeauna, când am ieşit afară, sau au am mers în magazine, am respectat regulile, am purtat mască şi, bineînţeles, voi face acest lucru şi la şcoală”

Rodica Marinescu, director, Şcoala Gimnazială nr. 16 Timişoara: „Eu am recomandat ca aceşti profesori să ia legătura cu medicul de familie, cu afecţiunile şi cu recomandările medicului de familie, sau a medicului curant, să meargă la medicina muncii şi în funcţie de răspunsul concret al medicului de medicina muncii, eu pot să îi acord profesorului acest drept, dacă aşa este. Eu vreau să am nişte recomandări de la specialist, pentru că eu nu sunt specialist în medicină”