• Egalitatea de gen continuă să fie unul dintre subiectele ocolite în educația din România.
  • În 2023, doar 2,1% din PIB a fost alocat pentru Educație, departe de procentul de 6% prevăzut în Legea Educației sau de media europeană de 4,7%.
  • Tudorina Mihai: Bullying-ul afectează într-un fel fetele și într-un alt fel băieții

Egalitatea de gen continuă să fie unul dintre subiectele ocolite în educația din România, conform unui raport de monitorizare a politicilor publice. Raportul vine și cu sugestii: Revizuirea programei școlare dintr-o perspectivă mai feministă. Între timp, în anul 2023, doar 2,1% din PIB a fost alocat pentru Educație, departe de procentul de 6% prevăzut în Legea Educației sau de media europeană de 4,7%.

Tudorina Mihai, expertul care a realizat acest raport, spune că există multe politici anti-bullying în școli, însă aceste politici nu vizează modul în care bullying-ul, care este o formă specifică de violență, afectează într-un fel fetele și într-un alt fel băieții.

„Băieții sunt mai expuși violenței fizice, iar fetele sunt mult, mult mai expuse violențe sexuale și a cyberbullying-ului, în special când vorbim de poze trucate în ipostaze sexuale sau diverse alte agresiuni cu conotație sexuală. Și atunci noi cerem prin acest raport Ministerului Educației și instituțiilor care au atribuții în această direcție să privească bullying-ul și din perspectiva felului în care fetele sunt diferit afectate de violență față de băieți și să construiască politicile publice în a această manieră”, explică Tudorina Mihai.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Tudorina Mihai ridică și problema curriculumului școlar. În prezent, nu mai există nicio operă a unei autoare care să fie studiată obligatoriu la bacalaureat.

„Noi cerem să se identifice cel puțin o autoare, dacă nu chiar mai multe, care să fie studiate la bac. Și mai mult decât atât, sunt opere care sunt destul de problematice în ceea ce privește felul în care este expusă violența asupra femeilor, modul în care femeile sunt portretizate ca fiind inferioare, prea plângăcioase și alte stereotipuri. Și nu spunem că aceste opere ar trebui să fie eliminate din programa care se studiază în școală, dar ar trebui ca elevii să privească critic”, spune Tudorina Mihai.

Citește și