Rata de promovabilitate la Evaluarea Națională și la BAC, amenințată de pandemie. Elevă: „Nu mă simt pregătită“

An de an, România pică examenul la educație și pare că nu vrea să se schimbe. Cu atât mai mult în perioada pandemiei.

Recuperarea materiei este o problemă serioasă. Elevii au întârziat cu temele și proiectele sau nu le-au completat deloc și au pierdut materie care nu a putut fi recuperată în totalitate.

Elevi, profesori și părinți – toți au aceeași grijă. Raluca este în clasa a 12-a, iar la simulări nu a luat note de trecere. Spune că i-a fost greu să învețe în ultimul an.

„Nu prea mă simt atât de pregătită, îmi este foarte greu, mai ales la matematică, pentru că sunt foarte multe probleme, și este foarte greu, dar sper că o să fie totul bine. La română nu prea… mă simt destul de pregătită, iar la biologie așa și așa“, spune Raluca Ifteni, elev.

Pe de altă parte, sunt și elevi care s-au bazat pe meditații. Adrian Bodole este elev în clasa a-12-a și a făcut meditații pentru a ajunge la zi cu materia. Acum simte că este pregătit.

Știu că nu sunt un om de 10, dar mi-am propus sa iau in jurul notei de 8,50, deoarece vreau sa merg mai departe pe marketing, la ASE. Și cu și fară pandemie, oricum nu se accentuează atât de bine la școală precum se face în privat. Ți se prezintă mai mult un caz general la școală“, explică Adrian Bodole, elev.

„Întâlnirile astea între elevi si profesori, sper și am susținut tot timpul să nu fie cu profesorii de la școală, să rezolve o parte din problemele pe care le au copiii, în mediul online“, spune Radu Gologan, profesor de matematică.

În 2020, 69% dintre elevi au promovat examenul de Evaluare Națională și 64% examenul de Bacalaureat. Nici elevii americani nu au reușit să țină pasul, iar școlile se așteaptă ca rata de promovabilitate să scadă.

Exit mobile version