Republica Moldova interzice telefoanele mobile în şcoli, în timpul orelor

Parlamentarii din Republica Moldova au adoptat, vineri, o serie de modificări în Codul Educaţiei, între care interzicerea telefoanelor mobile în timpul lecţiilor, scrie Mediafax.

Potrivit noilor modificări, utilizarea, pe parcursul lecţiilor, a dispozitivelor electronice de comunicare va fi permisă în scop educaţional, în situaţii de urgenţă, cum ar fi starea de sănătate, şi în cazul necesităţii monitorizării sănătăţii elevilor cu dizabilităţi sau boli cronice severe, confirmate documentar.

Tot vineri, a fost votat şi un document ce introduce în Codul Educaţiei a trei noţiuni noi: învăţământ artistic, învăţământ artistic specializat şi învăţământ artistic complementar. De asemenea, articolul care vizează tipurile instituţiilor de învăţământ se completează cu un tip nou, şi anume instituţie de învăţământ artistic complementar – şcoală de arte (muzică, teatru, arte plastice, dans). În aceste instituţii se vor preda doar discipline de profil artă. Modul de organizare şi funcţionare a acestor instituţii se va stabili printr-un regulament-cadru aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

O altă modificare a Codului educaţiei vizează introducerea, în cadrul învăţământului liceal, a unui profil general de studiu, pe lângă cel real şi umanist, pentru şcolile în care se va deschide o singură clasă liceală.

În prezent, în Republica Moldova sunt 138 de şcoli de muzică, artă şi artă plastică cu 19.850 de locuri de instruire şi circa 2.300 de cadre didactice.

Exit mobile version