România a alocat 3% din PIB pentru educație în 2023, cea mai mică pondere dintre statele Uniunii Europene. Media UE ajunge la 4,7%

- România a alocat 3% din PIB pentru educație în 2023, cea mai mică pondere dintre statele Uniunii Europene.
- Media cheltuielilor publice pentru educație în UE a fost de 4,7% din PIB, același nivel ca în 2022.
- Suedia a ocupat primul loc în UE, cu cheltuieli pentru educație de 6,8% din PIB.
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea cheltuielilor publice pentru educație în PIB, potrivit datelor publicate marți de Eurostat.
Cheltuielile publice pentru educație, de la grădiniță până la liceu, au reprezentat 3% din PIB-ul României în 2023.
Media Uniunii Europene a fost de 4,7% din PIB, nivel care a rămas neschimbat față de 2022.
Suedia conduce clasamentul UE
Diferențele dintre statele membre sunt mari. Suedia a înregistrat cea mai ridicată pondere a cheltuielilor publice pentru educație, de 6,8% din PIB. Finlanda e pe locul doi, cu 6,3%, iar Belgia a alocat 6,2% din PIB.
În Grecia, Ungaria, Țările de Jos, Slovacia, Polonia, Estonia și Luxemburg, cheltuielile de capital au reprezentat cel puțin 10% din totalul cheltuielilor pentru instituțiile de învățământ în 2023.
La polul opus e aflat România, cu 3%. Grecia a alocat 3,3% din PIB pentru educație, iar Malta a ajuns la 3,4%.
Datele arată și o scădere față de nivelul înregistrat în perioada pandemiei. În 2020, cheltuielile publice pentru educație au reprezentat 5% din PIB-ul UE. Acesta a fost cel mai ridicat nivel de la începutul colectării datelor statistice, în 2012.
În 2023, ponderea a fost cu 0,3 puncte procentuale mai mică decât în 2020.
România alocă sub 5% din cheltuieli pentru investiții
Eurostat analizează și modul în care sunt distribuiți banii destinați educației.
România și Belgia s-au aflat sub pragul de 5%.
Datele privind salariile profesorilor sunt disponibile pentru 16 state membre. În 9 dintre acestea, salariile cadrelor didactice au reprezentat cea mai mare parte a cheltuielilor instituțiilor de învățământ.
În Slovacia, Franța, Lituania, Cehia și Finlanda, salariile profesorilor au reprezentat între 40% și 50% din cheltuieli. În Estonia, ponderea a fost de 37,6%, iar în Malta a ajuns la 36,9%.