• Reformele educaționale din România trebuie să prioritizeze digitalizarea.
  • Sistemul educațional românesc are nevoie de modernizarea curriculum-ului.
  • Sistemele educaționale globale nu mai răspund nevoilor actuale ale elevilor.
  • Modelele internaționale de succes în educație pot fi aplicate și în România.

Cât de bine stă România în ceea ce privește reformele educaționale? Sistemul educațional din țară are nevoie urgentă de schimbare. Digitalizarea, modernizarea programei și pregătirea profesorilor sunt esențiale pentru a răspunde cerințelor secolului 21. În același timp, provocările socio-economice și decalajele dintre urban și rural ridică semne de întrebare despre cum pot fi implementate aceste schimbări.

Ce inovații sunt necesare pentru a răspunde nevoilor educaționale de astăzi?

Daniela Vișoianu, expert în educație: „Cred că nu merg în sistem să fie profesori cei mai buni dintre noi. Deci, practic, dăm viitorul țării nu pe mâna celor mai buni dintre noi. Cei mai buni dintre noi se duc poate către alte tipuri de joburi, cu poate mai multă recompensă financiară.

Atunci când devenim părinți sau când suntem persoane direct interesate despre modul în care sunt formați copiii și ce tipuri de meserii vor face și câtă valoare adăugată vor aduce în societate, nu găsim spațiu mental și spațiu financiar în bugetul de stat ca să punem cele mai bune resurse ale noastre de oameni și de bani în școlile noastre, astfel încât copiii să aibă realmente cea mai bună șansă la cea mai bună educație posibilă pentru fiecare dintre ei potrivită cu nevoile lor. 

Recomandări

TRUMP-ZELE AU AJUNS LA UN ACORD
CE SPUNE BOLOJAN?
EDUCAȚIA PIERDE BANI
CINE CHELTUIE MAI MULT?
ÎNCEPE MILANO FW
CARE E POZIȚIA UK PE UCRAINA

Aici avem o nevoie de reformă în sensul în care statutul social al profesorului trebuie ridicat prin respectul întregii societăți, dar și prin pachete financiare. Salariul de intrare în profesie trebuie să fie mai mare. Da, pentru că profesia este neatractivă și prin faptul că în primii ani de carieră este extrem de greu. După ce câștigi un pic de experiență, îți este mai ușor să performezi rolul de profesor.

În primii 3-5 ani, atașamentul față de profesie se creează, dar ai și cel mai mare nevoie de sprijin, pentru că nu știi, oricât te-ar fi pregătit școala, nu știi cum să fii profesor. Și atunci, pe de o parte îți este foarte greu să te acomodezi cu rolul, pe de altă parte ești prost plătit și ți se spune lasă, chinuie-te tu la început, în primii ani de carieră, că o să treacă 15 ani, 20 de ani și o să-ți iei gradele didactice și o să urci în carieră, ceea ce este greșit.

Munca nu trebuie măsurată în funcție de vechime. Nu e normal să plătim în sistemul de educație atât de mult senioritatea, cei 20-25 de ani vechime, în loc să plătim rezultatul, nu ar trebui să fie diferențe semnificative de salarizare între un învățător care are 2 ani de experiență și un învățător care are 20 de ani de experiență, pentru că rezultatul eforturilor trebuie să se vadă în aceeași calitate a educației livrată copiilor din clasele primare cu care lucrează, cam același nivel de scris, citit, socotit la finalul clasei a IV-a.” 

Cum investește statul în educație?

„Felul acesta în care ne raportăm la cariera didactică și la cum e ea ierarhizată în interior ne creează probleme. Alte state au alte probleme. Sunt puține alte investiții care dau un randament mai bun. Ca persoane fizice, dacă ne investim banii în clădiri, de exemplu, sau în aur sau în alte lucruri, economiile pe care le avem, nu obținem randamentul pe care îl obținem dacă investim în propria noastră educație sau, sigur, în educația copiilor.

Pe asta se bazează și statul român, când nu face reforme și nu face schimbări, pentru că se gândește așa, oricât de sărac ar fi un părinte, din puținul pe care îl are, o să scoată toți banii pe care îi are pentru două lucruri, pentru chestiunile de sănătate, dar la vârstă la care ai copii mici, de exemplu, să spunem că sunt rare cazurile cu probleme serioase de sănătate și atunci îi aloci pentru copilul tău și educația lui.

Atunci, dacă statul face acest tip de aranjament cu părinții, sigur că părinții gâfâie și-și cresc cu greu copiii și sigur că se adâncesc inechitățile. Acest tip de investiție nu mai este așa cum o face statul cu egalitate pentru toți copiii și cu măsuri suplimentare pentru cei care au nevoie mai mare. Această măsură, când lași rezultatul educației la dispoziția investiției pe care părinții pot să o facă, depinde de cât de mult au părinții să investească.

Mulți părinți în România, dacă ne uităm pe numărul celor care sunt plătiți cu salariul minim pe economie din România, ei sunt în continuare foarte săraci și au puține resurse pe care să le ducă în educația copiilor lor. Plus că părinții nu știu deseori ce e cel mai bine pentru copiilor. Uitați-vă la ce se întâmplă; în curând o să fie înscriere în clasa pregătitoare când aleargă părinții după vize de flotant sau pentru o anumită școală, fără să înțeleagă că de cele mai multe ori cea mai bună școală pentru copiii lor este școala de lângă casă.” 

Citește și