• România ocupă locul trei în Europa la fenomenul bullying, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
  • În Finlanda a fost creat un program care combate fenomenul de bullying în școli.
  • Copiii care sunt victime ale bullying-ului pot să devină depresivi sau să aibă tedințe suicidale.

Sunt elevi în România pentru care școala a devenit un coșmar. Și nu pentru că nu le-ar plăcea cartea, ci pentru că zi de zi sunt victime ale bullyingului. Sunt bătuți și amenintați de alți colegi, fără ca nimeni să intervină pentru ei.

„Suntem pe locul 3 în Europa, potrivit Organizatiei Mondiale a Sănătății. În fiecare școală ar trebui să existe un grup anti buling care sa prevină, să identifice și să soluționeze faptele de buling comise între elevi. Însă știm bine că de la teorie la practică e cale lungă, mai ales în școlile din mediul rural unde nici macar profesor de serviciu nu există”, a transmis Andreea Burnar, corespondent Aleph News.

Finlanda, exemplu de urmat

„Finlanda ne oferă, din nou, o lecție. Acolo a fost creat un program care combate fenomenul de bullying în școli. E vorba despre un program prin care elevii sunt decurajați să aibă un comportament ostil față de alte persoane. Elevilor le sunt aduse la cunoștință efectele bullyingului astfel, dacă văd un copil care cade victimă a unui astfel de comportament, ei sunt încurajaţi să sară în ajutorul celor afectaţi şi să raporteze cazul, sub anonimat, la o anumită adresă de e-mail a instituţiei de învăţământ”, a completat Andreea Burnar.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT