România nu are profesori care să-i pregătească pe tineri pentru domeniul care finanțează 6 la sută din produsul intern brut – specialiști în IT

Vrem elevi de 10, dar când vine vorba de investiții în educație suntem de nota 4. România nu mai are destui profesori care pregătească tinerii în domeniul care finanțează 6 la sută din produsul intern brut – specialiștii în IT.

De vină e legislația învechită care permite doar doctorilor în IT să țină cursuri. Asta face ca profesorilor care ies la pensie să nu aibă cine să le ia locul. Până la modificarea legii, universitățile se descurcă așa cum pot. Timișoara aduce specialiști din companiile IT, măcar pentru laboratoare și seminarii. La Suceava, sunt cam 50 de profesori, la 1.200 de studenți care urmează specializări de IT. Prorectorul spune că se descurcă, dar nu poate crește cifra de școlarizare.

Florin Drăgan, rector – Universitatea Politehnica Timișoara: „Dacă am vrea să-l invităm pe Bill Gates, am putea să-l invităm doar să țină o prelegere, nu un curs cap-coadă, un semestru, bine, în cazul în care ar putea veni, pentru că nu ar îndeplini condițiile să țină acel curs. Pe partea de cursuri nu putem acoperi decât cu persoane cu doctorat, cu doctorat finalizat, care au déjà titlul de doctor”

Mihai Diminan, prorector – Universitatea Ștefan cel Mare: „Datorită diferențelor salariale, în principal, foarte mari dintre domeniul IT industrial versus domeniul IT academic, această lipsă de personal nu va putea fi suplinită prea curând”

Ioan Bistran, inginer software: „Colaborarea cu Universitatea Politehnica, în ceea ce mă privește pe mine, constă în susținerea unui laborator, la anul IV. Este o muncă benevolă. Nu este niciun fel de remunerație”

Cristian Coșariu, manager de proiect: „Ce facem concret este să mergem cu aplicații, să mergem cu teme de proiect, pe care le implementăm împreună cu studenții”

Exit mobile version