România va evalua pentru prima dată competențele de citire, calcul, și capacitatea de rezolvare a problemelor

România va evalua pentru prima dată competențele de citire, calcul, capacitatea de rezolvare a problemelor în rândul persoanelor de 16-65 de ani, prin PIAAC, testarea „PISA pentru adulți” a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, OCDE. Ministrul Educației și ministrul Muncii vor transmite către OCDE scrisoarea de confirmare.

Cheltuielile internaționale rezultate din diferența dintre taxa de participare și valoarea grantului Erasmus+ acordat pentru perioada 2025-2027, inclusiv contribuția națională, precum și cheltuielile interne de implementare la nivel național, se vor asigura din bugetul alocat Ministerului Educației pentru 2025. 

Pentru implementarea activităților PIAAC 2024-2029 în România, Guvernul României va emite o hotărâre în acest sens, la propunerea Ministerului Educației și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, potrivit memorandumului.

Pe lângă sarcinile de gestionare, coordonare și comunicare, centrele naționale sunt responsabile de aplicarea eșantioanelor naționale, de traducerea și/sau adaptarea instrumentelor cognitive și a chestionarelor, de coordonarea administrării atât a studiului de teren, cât și a studiului principal, de gestionarea aspectelor operaționale legate de tehnologie, de pregătirea și transmiterea unui fișier național de date către consorțiu, de revizuirea rezultatelor naționale și internaționale și de pregătirea rapoartelor naționale.

Citește și

Exit mobile version