• Şcolile primare din Israel s-au redeschis duminică, după două luni.
  • Elevii şi profesorii vor purta măşti în timpul orelor.
  • Părinte: E foarte dificil pentru ei să stea acasă.

Școala bate pandemia. Este modelul preluat de tot mai multe țări, chiar dacă numărul cazurilor crește alarmant. În Israel, elevii din școala primară s-au întors astăzi în bănci. Porțile școlilor s-au deschis după două luni de carantină. Cei mici vor merge fizic la ore patru zile pe săptămână și vor fi nevoiți să poarte mască tot timpul.

Părinții spun că întoarcerea în bănci este foarte importantă pentru ei. „Sunt puţin speriată, puţin îngrijorată. Sunt îngrijorată de o a treia carantină. Pe de altă parte, ei chiar au avut nevoie de asta, din punct de vedere social, e foarte dificil pentru ei să stea acasă. Este foarte bine că s-au întors. Sperăm la ce e mai bun”, a declarat Luarie Sachar, părinte.

Și nu doar copiii sunt fericiți, ci și mămicile. Pentru ele, autoritățile au deschis saloanele de înfrumusețare. Este permisă și prezența în lăcașurile de cult. Maximum 10 persoane în interior și 20 în exterior.

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?