• Şcolile private dar şi cele de stat sunt pregătite pentru redeschidere
  • Ministrul Educaţiei: „Se intenţionează testarea cu teste antigen
  • În Capitală, se va merge la şcoală în scenariul galben

De luni, școlile se redeschid. Râmâne un singur aspect de lămurit. Cum se va face testarea elevilor și a profesorilor. Raluca Ivănuş este directoarea Colegiului Naţional George Coşbuc. Susţine că şcoala se va adapta unei astfel de situaţii fără probleme.

Suntem pregătiţi şi într-un fel aşteptam acest moment, să îi avem pe copii înapoi la şcoală. În privinţa părţii de măşti sau de mănuşi sau de dezinfectant, sigur că am făcut tot ceea ce ţine de noi ca şcoală şi avem suntem pregătiţi chiar pentru un termen ceva mai lung.”, a spus Raluca Ivănuș, Director Colegiul Naţional „George Coşbuc”.

În aceeaşi situaţie se află şi Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti. Directorul Istrate Roberto spune că liceul se află cu dotările la zi.
De la marcaje, până la dezinfectanţi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Din acest punct, de vedere stăm foarte bine. Mai puţin cu testările, aici nu ştim care va fi soluţia autorităţilor. Noi avem personalul medical asigurat.
Suntem bine pregătiţi pe partea aceasta cu excepţia problemelor de testare. Nu avem informaţii privitoare la modul de desfăşurare, de preluare a testelor sau elemente de acest tip.
”, a spus acesta.

Elevii vor fi testați cu teste antigen

Între timp, Sorin Cîmpeanu a explicat cum stă treaba cu testele.

90% din şcolile din România au bănci de 2 elevi. Dacă sunt bănci de 2 elevi vor sta 2 elevi în bancă. Accentul se pune pe portul măştii. Se intenţionează testarea cu teste antigen. Aceste teste antigen există, nu trebuie achiziţionate. În total, personalul de competenţă este de 5 mii de persoane, pentru 17 mii de şcoli.”, a spus ministrul.