- Unele şcoli private au amenajat spaţii în afară pentru cursurile din septembrie
- Copiii nu trebuie să poarte măşti, iar şcoala e mai „prietenoasă”
- În clase învaţă 10-15 copii, iar sălile sunt dezinfectate cu lămpi cu UV
Dacă te uitai la campusurile universitare din filme unde se țineau cursuri pe pajiște și ți se părea… avangardist… află că e posibil să participe la ore de genul ăsta și copilul tău. Pe iarbă, pe o plajă sau într-o poieniţă se vor ține lecțiile la școli private, ca să scape, cel puțin pentru moment, de pericolul din spații închise.
Corina e profesor de engleză la o școală din Craiova și exersează deja noul stil, iar Daria, care nu prea era încântată de școală… parcă acum îi place.
Daria, elevă, mărturisește: „Îmi place foarte mult în aer liber deoarece suntem toţi, interacţionăm şi ne jucăm împreună.“
Corina Braloştiţeanu, managerul unei şcoli private: „Ne-am adaptat destul de repede pentru că am urmărit cu mare, mare interes ce se întâmplă în alte ţări, dar şi la noi în ţară.“
Uite încă un exemplu. O școală unde se construiesc încă două clase, ca să fie spațiu destul, a gândit, de asemenea, ore afară. Iată ce spune Cristina Bucă, managerul unei şcoli private: „Am pregătit cam 8 spaţii outdoor classroom în care, pe rând sau chiar în acelaşi timp, pot să desfăşoare ore afară toate clasele de ciclu primar. Opt clase care fiecare are câte o temă. Aici, de exemplu, vom fi în pădure. Mai avem o plajă.“
Roxana, mama unui elev: „Este minunat că aceşti copii reuşesc să-şi petreacă câteva ore în aer liber.“
Ce se va întâmpla în sezonul rece
Nu mai ține mult și vine frigul. Când trebuie să intre în clase, elevii vor primi măști, viziere, iar la baie nu mai trebuie să atingă niciun robinet: „Fiecare clasă din şcoală, la sfârşitul zilei, după ce este igienizată şi dezinfectată, este şi purificată şi igienizată cu ajutorul unei lămpi UV.“
- Donald Trump amenință că va încerca să recâștige controlul asupra Canalului Panama. Președintele acuză de impunerea taxelor excesive navelor americane
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”