• Doar 80% dintre elevii de clasa a XII-a au participat la proba la alegere din simularea Bac 2025
  • 25.000 de elevi au lipsit – o cifră îngrijorătoare ce poate indica abandon sau lipsă de motivație
  • 67% dintre elevi au luat peste 5 la română, procent mai scăzut față de alte probe
  • Simularea este importantă mai ales ca exercițiu de concentrare și familiarizare cu formatul real al examenului
  • Mulți elevi nu se prezintă deoarece nota de la Bac nu mai contează la admiterea în anumite facultăți, unde preadmiterea e deja în desfășurare

Doar 80% dintre elevii de clasa a XII-a au participat la proba la alegere din cadrul simulării. Experții atrag atenția asupra absenteismului și a rolului real al acestei evaluări.

Cu doar câteva luni înainte de examenul de Bacalaureat 2025, aproximativ 98.000 de elevi au susținut proba la alegere din cadrul simulării. Aceasta înseamnă o participare de 80% din totalul celor 123.000 de elevi din clasele terminale – cu 10.000 mai puțini față de anul trecut. În schimb, 25.000 de elevi au lipsit, un semnal de alarmă pentru sistemul educațional.

Rezultatele simulării: În linie cu anii anteriori, dar cu provocări la română

Conform datelor centralizate la nivel național:

Recomandări

SPANIA E ATACATĂ
TRUMP AMENINȚĂ CU VETO
CÂT SE DĂ PE APĂRARE?
CUM VORBEȘTI CU CEL MIC?
VIN ALEGERILE
CINE INTRĂ ÎN HALL OF FAME
  • 67% dintre elevi au obținut peste 5 la limba română,
  • 82% la limba maternă,
  • 63% la proba obligatorie a profilului,
  • și 69% la proba la alegere.

„Rezultatele sunt în linie cu anii trecuți, dar limba română rămâne o provocare. Este o simulare importantă, mai ales pentru antrenamentul psihologic al elevilor – e poate prima dată când stau 3 ore fără telefon și se concentrează exclusiv pe un subiect”, a declarat Daniela Vișoianu, expert în educație.

Candidati la examenul de Bacalaureat privesc rezultatele

25.000 de absenți: între abandon și lipsa motivației

Daniela Vișoianu explică absența masivă prin două cauze: abandonul școlar real (dar neraportat) și scăderea importanței Bacalaureatului pentru admiterea la facultate.

„Unii elevi nu se mai prezintă pentru că știu deja că au fost acceptați la facultate prin preadmitere. Alții, pur și simplu, nu mai sunt implicați în școală, deși figurează în cataloage.”

Tot ea avertizează că în unele județe, cum e Timiș, au fost identificate „clase fantomă” – în care nu se mai desfășoară efectiv activitate școlară.

Este simularea un barometru real al pregătirii?

Chiar dacă participarea nu a fost completă, simularea rămâne un reper util pentru elevi, profesori și părinți. „Încă este timp pentru învățare accelerată. Elevii pot analiza subiectele, corectura este clară, iar profesorii pot ajuta la înțelegerea punctelor slabe. Este un bun punct de plecare pentru ultimele luni de pregătire” spune Vișoianu.

Citește și