• Studenții de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca se întorc fizic în bănci, din toamnă
  • Daniel David: Am luat în calcul trei scenarii
  • Daniel David: Studenții să se pregătească pentru un scenariu clasic

Este oficial. Studenții de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca se întorc fizic în bănci, din toamnă. Decizia a fost luată în ședința Consiliului Național al Rectorilor de la Cluj.

„Ar fi putut să fie trei strategii, să vorbim în logica în care suntem acum, adică în logica de stare de alertă. Vom merge spre varianta clasică, dacă vor permite condițiile. Cred că toți erau sătui de acest scenariu. Am fi putut să nu spunem nimic, să așteptăm să vedem ce se va întâmpla până în iulie, poate chiar în august și în funcție de reglementările naționale să anunțăm atunci. Ceea ce era nedrept pentru studenți, pentru familiile lor pentru că trebuie să facă anumite investiții”, a spus la Aleph News Daniel David, rectorul Universității Babeş-Bolyai din Cluj.

Rectorul Daniel David a vorbit și despre o a treia variantă luată în calcul de universitate.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„Ea a fost discutată și în cadrul Consiliului Național al Rectorilor și a fost asumată de Consiliu, adică toate universitățile au fost de acord, în principiu, cu această idee și anume să anunțăm că ne propunem și ne gândim pentru un scenariu clasic. Dacă se va întâmpla ceva, să tăiem din scenariul clasic și să ne adaptăm la pandemie, nu să pornim invers”, a adăugat Daniel David.

De asemenea, rectorul UBB Cluj-Napoca este de părere că profesorii universitari vor putea să recupereze materia pierdută împreună cu studenții și susține că cele mai mari probleme s-au înregistrat în prima parte a anului 2020.