• Aproape 70 la sută dintre elevii români participanţi la un studiu internaţional au încredere în Comisia Euroepană şi Parlamentul European.
  • Elevii români au un sentiment puternic de apartenenţă europeană: 97% dintre aceştia se declară europeni, 94% sunt mândri de apartenenţa României la Uniunea Europeană.
  • Aproximativ jumătate dintre elevii români consideră că terorismul, sărăcia, şomajul, intoleranţa religioasă, inegalităţile economice vor lua amploare pe viitor în Europa.

Aproape 70 la sută dintre elevii români participanţi la un studiu internaţional au încredere în Comisia Europeană şi Parlamentul European şi doar 44% investesc Guvernul român cu acelaşi nivel de încredere.

Ministerul Educaţiei a prezentat joi principalele concluzii ale raportului european al studiului International Civic and Citizenship Education Study 2022, bazat pe date din 18 ţări, inclusiv România. Acesta este un studiu comparativ internaţional iniţiat de către Asociaţia Internaţională pentru Evaluarea Performanţelor Educaţionale, cu scopul de a evalua competenţele civice şi pentru cetăţenie ale elevilor de clasa a VIII-a.

Conform raportului, 82% dintre elevii români, faţă de 75% media ICCS, declară că au învăţat într-o măsură ridicată şi medie despre Uniunea Europeană la şcoală, iar 78% dintre profesorii români se simt pregătiţi să predea elevilor despre Uniunea Europeană, faţă de 76% dintre profesorii aparţinând celorlalte ţări participante la studiul ICCS 2022.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

97% dintre elevii români se declară europeni

Elevii români au un sentiment puternic de apartenenţă europeană: 97% dintre aceştia se declară europeni, 94% sunt mândri de apartenenţa României la Uniunea Europeană, ambele procente sunt mai mari decât media ICCS 2022 (95% respectiv 91%).

Majoritatea elevilor români susţin libertatea de circulaţie în interiorul Europei: 96% dintre aceştia consideră că libertatea cetăţenilor europeni să lucreze oriunde în Europa este benefică pentru economia europeană şi numai 30% dintre aceştia, faţă de 4% media ICCS 2022, consideră ar trebui să se limiteze într-o anumită măsură drepturile europenilor la muncă în spaţiul european.

Elevii români susţin cooperarea între ţările europene pentru protecţia mediului, iar o parte semnificativă a elevilor români se poziţionează critic faţă de costurile instituţiilor europene (62%), faţă de influenţa pe care o au ţările bogate asupra politicilor europene (70%) şi faţă de influenţa birocraţilor europeni (61%).

„Elevii români au încredere mai mare în instituţiile europene decât în cele naţionale: 69%, respectiv 68% dintre elevii români au încredere totală şi ridicată în Comisia Europeană, respectiv Parlamentul European, şi doar 44% investesc Guvernul român cu acelaşi nivel de încredere. Elevii români se aşteaptă să voteze la alegerile europene într-o măsură mai mare decât în celelalte ţări participante la studiu: 77% dintre aceştia susţin că cel mai probabil vor vota la alegerile europene, faţă de numai 58% media ICCS”, arată Ministerul Educaţiei.

Aproximativ jumătate dintre elevii români consideră că terorismul, sărăcia, şomajul, intoleranţa religioasă, inegalităţile economice vor lua amploare pe viitor în Europa: 76% dintre aceştia consideră că vor creşte diferenţele economice dintre ţările europene bogate şi cele sărace.

88% dintre elevii români sunt optimişti în ceea ce priveşte îmbunătăţirea cooperării dintre ţările europene

Cei mai mulţi elevi români sunt optimişti în ceea ce priveşte îmbunătăţirea cooperării dintre ţările europene (88%), întărirea democraţiei europene (79%), scăderea poluării (62%), îmbunătăţirea accesului la serviciile de sănătate (75%) şi reprezentarea femeilor în politică (76%) pe viitor, în spaţiul european.

„Mă bucură încrederea pe care elevii români o au în cooperarea europeană şi în beneficiile ei, precum şi optimismul lor în ceea ce priveşte viitorul democraţiei. Rezultatele acestui studiu sunt exemplul de deschidere pe care copiii noştri ni-l dau şi dovada importanţei pe care o are efortul profesorilor de a-i familiariza cu politicile şi cu modul în care Uniunea Europeană funcţionează. Sper ca şcoala să fie, în continuare, un spaţiu de promovare a valorilor europene şi a principiilor democratice şi un mediu care să crească tineri capabili să înţeleagă lumea în care trăiesc”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei.

„Elevii din România sunt mândri de cetăţenia europeană, de apartenenţa la Uniunea Europeană şi se simt responsabili în legătură cu instituţiile şi procesele sociale şi politice din regiune. Răspunsurile elevilor români (75%) plasează ţara noastră pe primul loc în ceea ce priveşte intenţiile de participare la alegerile europene. Cred că este cel mai optimist şi coerent mesaj de susţinere pe care l-am văzut până acum, în legătură cu proiectul european”, susţine Cătălina Ulrich Hygum, coordonator ICCS România.

Citește și