• Simptomele fobiei școlare pot fi anxietatea, durerile abdominale, vărsături sau insomnii.
  • Specialiștii avertizează că netratată, fobia școlară are consecințe în dezvoltarea copilului.
  • Radu Leca: Când copilul nu înțelege în limba cui trebuie să se roage automat că se va îndepărta de structura academică, fiindcă nu o înțelege.

Fobia școlară atinge 1% până la 2% dintre elevii din Franța, arată un studiu. Ea definește o anxietate puternică la ideea de a merge la școală și este recunoscută în Franța ca o stare de rău care trebuie luată foarte în serios atât de părinți cât și de profesori.

„Structura asta de fobie are la bază trei elemente. Noțiunea de religie, deoarece clasele conțin un număr mare de copii și în strănătate, dacă sunt 12-14-16 copii sunt 12-14-16 religii. Avem de-a face cu o structură familiară diferită și de asemenea și noțiunea de etică. Și atunci acești copii nu se regăsesc în interiorul claselor. Ei se regăsesc doar în interiorul familiilor”, a explicat Radu Leca, psiholog, pentru Aleph News.

„Pentru ei, mersul la școală reprezintă un element de marcă pe care îl vizualizează, fiind într-un anumit fel, respectiv o obligație prin care ei se și maturizează. Când copilul nu înțelege în limba cui trebuie să se roage automat că se va îndepărta de structura academică, fiindcă nu o înțelege”.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Citește și