• Universitatea Danubius din Galați are un nou rector în funcție
  • Decizia numirii cercetătorului american William B. Harvey a fost aprobată de Ministerul Educației
  • Harvey are experiență în sectoarele academice internaționale

Universitatea Danubius din Galați are un nou rector. Numirea cercetătorului recunoscut la nivel internațional a fost aprobată de Ministerul Educației din România.

William B. Harvey a fost numit în funcția de rector de către Consiliul de Administrație al Universității Danubius, iar decizia a fost aprobată de Ministerul Educației din România. Cercetător și manager recunoscut la nivel internațional, Harvey preia conducerea universității cu scopul de a extinde legăturile cu mediul academic internațional.

Având o vastă experiență în sectoarele americane academice și non-profit, experiență pe care o va aplica și la Universitatea Danubius, precum și un larg registru de experiențe în aceste domenii, Harvey intenționează să construiască și să extindă reputația pe care instituția și-a construit-o deja, ca fiind o universitate antreprenorială modernă, dinamică și care este perfect adaptată societății contemporane”, au anunțat reprezentanții Danubius.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Conform informațiilor furnizate de reprezentanții universității gălățene, William B. Harvey a lucrat la mai multe universități și alte instituții din SUA, dar și din China și Ghana.

De asemenea, el a ocupat funcția de Președinte al Comitetului Consultativ pentru Educație la Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA), a fost profesor invitat la Smithsonian Institution, membru american al Consiliului pentru Educație, membru al Institutului pentru Conducerea Educației și cercetător de vară la Centrul pentru Studii Avansate în Științe Comportamentale de la Universitatea Stanford.

În plus, Harvey este președintele fondator al Asociației Naționale a Ofițerilor în domeniul Diversității în Învățământul Superior (NADOHE) și fost membru al consiliilor de administrație ale Asociației Americane pentru Afro-americani din Învățământul Superior, Consiliul Național pentru Cercetarea Femeilor, Centrul Yale-Howard ce studiază Disparitățile în materie de Sănătate, Proiectul Studiul Noilor Cercetători de la Universitatea Harvard, Proiectul Cercetătorii WEB DuBois la Universitatea Princeton, Proiectul Site Support pentru Școli la Universitatea Johns Hopkins și Centrul de istorie vie și politici publice Martin Luther King.