• Nouă colegii din China spun că le oferă studenților o săptămână liberă pentru a „merge să se îndrăgostească” în aprilie.
  • Li s-a cerut să țină jurnale de călătorie, să filmeze videoclipuri cu călătoriile lor și să scrie rapoarte de creștere.
  • Noua temă pentru vacanța de primăvară a acestor studenți vine în contextul în care China se confruntă cu o prăbușire a ratei natalității și a căsătoriilor.

Mai multe colegii vocaționale din China au decis să le acorde elevilor o vacanță de primăvară de o săptămână, în luna aprilie, ca să-și găsească parteneri și să se îndrăgostească.

Școlile, care aparțin Fan Mei Education Group, au anunțat pe 23 martie că vor acorda o vacanță suplimentară între 1 și 7 aprilie, pentru ca elevii să se distreze.

„Școala implementează sistemul de vacanță de primăvară în speranța că elevii vor învăța să iubească natura, să iubească viața și să se îndrăgostească” , a declarat Liang Guohui, director adjunct al Colegiului Profesional de Aviație din Mianyang, scrie Business Insider.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

„Ieșiți din campus, intrați în contact cu natura și simțiți cu inima frumusețea primăverii” , mai spune acesta.

Școlile care s-au alăturat acestei inițiative sunt toate școli profesionale pentru industria aviației, în care sunt formați piloți, însoțitori de zbor, controlori de trafic aerian și personal de securitate aeroportuară.

Vacanța de primăvară de o săptămână se acordă în aceste școli din 2019, însă anul acesta se pune un accent deosebit pe romantism, tema fiind: „bucurați-vă de flori, îndrăgostiți-vă”.

Anunțul a fost făcut în contextul în care în China se fac eforturi mari pentru contracararea scăderii accentuate a ratei natalității și a căsătoriilor. Administrațiile locale, regionale și chiar companiile au apelat la diverse modalități pentru a-i determina pe oameni să se  căsătorească, între care acordarea 30 de zile de „concediu pentru căsătorie” .

Liu Ping, director adjunct al Colegiului Profesional de Aviație Sichuan Southwest Aviation, a declarat pentru China News Network că școala a acordat vacanța de primăvară ca răspuns la dorințele elevilor, care au spus că vor să mai iasă în afara campusului, pentru a-și face prieteni și pentru a „experimenta frumusețea iubirii”.

Studenții au teme pentru această vacanță: să scrie jurnale de călătorie, să facă fotografii și să filmeze experiențele pe care le au.

Această vacanță vine în completarea altor zile libere care se acordă în China la început de aprilie pentru o sărbătoare națională.

Citește și:

Animalele de companie ți-ar putea feri copilul de alergii alimentare. Cum explică cercetătorii rezultatele unui studiu

VIDEO. Primul interviu cu Jeremy Renner, după accidentul cu plugul de zăpadă: „Aș face-o din nou”

FOTO. Balenciaga lansează balerinii pentru bărbați. Cum arată și care este prețul unei perechi