• Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Transilvania din Brașov, UMF Carol Davila din București și Universitatea din București sunt instituțiile românești de învățământ superior incluse în cea mai nouă ediție a rankingului internațional US News 2024-2025.
  • Alte 14 universități din România figurează în clasament, dar dincolo de pragul 1.000.
  • O altă universitate românească este menționată ca furnizoare de date, dar nu este inclusă în clasament.

Avem universități de top! Universitatea Babeș-Bolyai ocupă locul 755 în clasamentul US News Best Global Universities 2024-2025. Fruntașe la capitolul cercetare sunt: Harvard, Massachusetts Institute of Technology și Standford University. De la noi din țară, în clasamentul internațional mai apar: Universitatea Transilvania din Brașov pe locul 880, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila pe locul 909 și Universitatea din București pe 977.

„Cred că lucrurile sunt simple. E vorba de implementarea unor standarde internaționale funcționale în Universitate, iar aceste standarde generează, după aceea, rezultate care se exprimă foarte bine în ratingurile internaționale. Dacă conduci sau organizezi universitatea după standarde care nu corespund celor internaționale, nu ai cum să satisfaci aceste ratinguri și nu ai cum să ai poziție bună acolo”, a explicat Daniel David, rectorul UBB, la Aleph News.

Clasamentul universităților românești în US News & World Report Best Global Universities 2024-2025:

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – locul 755

Recomandări

NASRALLAH MOARE
NATO FACE ZID ANTI RUSIA ÎN FINLANDA
IDF ATACĂ HEZBOLLAH
PROMISIUNILE KAMALEI
CUM PROMOVĂM TURISMUL
PE UNDE CIRCULI

Universitatea Transilvania din Brașov – 880

UMF Carol Davila din București – 909

Universitatea din București – 977

UNST Politehnica București – 1.079

ASE București – 1.196

Universitatea de Vest din Timișoara – 1.205

Universitatea Al. I. Cuza din Iași – 1.291

USAMV Cluj-Napoca – 1.535

UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca – 1.558

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 1.585

Universitatea din Oradea – 1.747

Universitatea Politehnică Timișoara – 1.757

UMF Craiova – 1.824

Universitatea Tehnică Ghe. Asachi din Iași – 1.893

Universitatea Dunărea de Jos din Galați – 2.045

UMF Victor Babeș din Timișoara – 2.045

UMFST George Emil Palade din Târgu Mureș – 2.098

UMF Grigore T. Popa din Iași – 2.142

Universitatea din Craiova – doar listată 

Citește și