• De pe scenă, Alexandra Uşurelu a ajuns la cârma navelor.
  • Alexandra a obţinut permisul de conducător de navă cu motor și vele.
  • Alexandra Uşurelu a navigat singură pe cel mai mare lac vulcanic de pe pământ.

Alexandra Uşurelu a combinat sensibilitatea notelor cu agitaţia mărilor. Alexandra a obţinut permisul de conducător de navă cu motor și vele, şi povesteşte că pasiunea ei a pornit după ce a citit cartea „Toate pânzele sus” scrisă de Radu Tudoran.

Alexandra spune că a învăţat multe lucruri interesante, printre care construcţia navei, dar și manevrarea acesteia, comunicaţiile navale, echipamente şi reguli de comunicare care cresc siguranţa.

Alexandra Ușurelu: „Am aflat că există Atlasul Norilor. Norii au nume și superputeri, aș spune eu”

Foto: Aleph News

Întrebată care este cel mai frumos sau interesant lucru pe care l-a învățat la școala de navigație, Alexandra Ușurelu spune următoarele: „Să descopăr cât de frumos este să faci asta în doi. Eu şi Bobby, soţul meu, am ales să urmăm împreună această şcoala de navigaţie, să ne luăm amândoi permisul de conducători de navă cu vele şi motor, pentru a merge împreună în direcţia dorită a busolei şi a ne ajuta reciproc.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Aşa cum o facem şi acasă, şi pe scenă. Iar cel mai interesant lucru despre care am aflat a fost Atlasul Norilor. Norii au nume şi, aş zice eu, superputeri”.

Alexandrei Ușurelu nu i-a fost frică nicio secundă la cârmă. Ea a mai navigat singură, pe cel mai mare lac vulcanic de pe Pământ, lacul Toba, atunci când a filmat videoclipul cântecului „Mai bine în doi”.