• Actrița Alina Șerban, o poveste spusă prin teatru: ,,Sunt o Cenușăreasă urbană…Chiar dacă acum lumea mă complimentează, nu pot să mă fac că rasismul nu mai există”
  • Alina Șerban: ,,Din casa de chirpici în care mi-am făcut adolescența, am ajuns la New York, la una dintre cele mai bune școli din lume”
  • Alina Șerban:,,Nu vreau să spun că România înseamnă numai rasism. Înseamnă și rasism, pe lângă altele”
  • Alina Șerban: ,,Sunt un om care își dorește să-și folosească pasiunea, energia, într-un mod în care aș putea să aduc măcar un gram de bine”

Actrița Alina Șerban – invitată în emisiunea ,,Ochii pe mine!” – a primit premiul pentru cea mai bună actriță a Germaniei cu pelicula Gipsy Queen,  în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Uniunii Actorilor din Germania.

Invitata lui Vlad Craioveanu a vorbit și despre scurtmetrajul “Bilet de iertare”- o dublă premieră în cinematografia română: primul film care tratează tema sclaviei romilor din perspectivă romă, scris şi regizat chiar de Alina Şerban, prima regizoare romă din România.

Scurtmetrajul va fi difuzat gratuit pe 21 martie, când se marchează Ziua Internațională pentru eliminarea discriminării rasiale. Filmul va fi disponibil pe durata întregii zile de 21 martie pe pagina oficială a Alinei Şerban şi pe pagina Asociaţiei Untold Stories.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Alina Șerban: ,,Nu vreau să spun că România înseamnă numai rasism!”

Alina Șerban a mărturisit faptul că, de multe ori, i s-a pus o etichetă pe care nu a dorit-o. Care a făcut-o să sufere și să  ascundă – mai ales, în anii de școală – că este de etnie romă. Chiar dacă viața i-a răsplătit suferință și perseverența în a-și urmări visele, Alina nu a uitat nicio clipă cine este și de unde a plecat.

 ,,Nu vreau să spun că România înseamnă numai rasism. Înseamnă și rasism, pe lângă altele. Dar, dacă acum lumea mă complimentează, nu pot să mă fac că rasismul nu mai există față de mine sau alți oameni.”

Alina Șerban: ,,Mie mi-a fost foarte rușine că eram romă!”

 „Mi-ar plăcea ca fetele rome care vin după mine, copiii romi și neromi să nu mai treacă prin rușinea pe care eu am simțit-o atâția ani. Pe bune, mie mi-a fost foarte rușine că eram romă. Foarte rușine, pentru că asta îți spune lumea!”

Ce spune Alina Șerban, despre scurtmetrajul ,,Bilet de iertare”

,,Se numește Bilet de iertare (n.r. – scurtmetrajul regizat de ea) și o să vă spun și de ce. În vremea sclaviei, documentul care îți atesta libertatea se numea iertare. Te iert din sclavie, însemna te eliberez!”

Alina Șerban: ,,Dacă un singur om care se uită la emisiunea asta află că sclavia a existat, sunt mulțumită!

,,Sunt un om care își dorește să-și folosească pasiunea, energia, într-un mod în care aș putea să aduc măcar un gram de bine. Dacă un singur om care se uită la emisiunea asta află – pentru că, de multe ori, oamenii nu știu că a existat sclavia – dacă se va uita la film, duminică (n.r. 21 martie 2021 – cu ocazia Zilei Internaționale împotriva discriminării rasiale), pe pagina mea de facebook alinaserban, va fi gratuit, timp de 24 de ore – contează foarte mult pentru mine”, a mărturisit Alina Șerban.

Alina Șerban, din casa cu chirpici la actrița anului 2020 în Germania

În casa de chirpici– de unde a evadat, de multe ori, cu imaginația, visând la o casă cu pereți drepți – a trăit ani întregi ceea ce avea mai târziu să devină strigătul din piesa „Marea Rușine”.

Viața avea însă alte planuri pentru Alina Șerban. Cu ajutorul unor oameni care au crezut în potenţialul şi în talentul ei, a absolvit UNATC și a ajuns apoi cu o bursă la New York. A terminat ulterior și „The Royal Academy of Dramatic Art” (RADA), la Londra, acolo unde a fost studenta română a anului 2012 în Marea Britanie.

Alina Şerban este câştigătoarea premiului pentru Cea mai bună actriţă, decernat de Uniunea Actorilor Germani în 2020 pentru filmul “Gipsy Queen.”

,,Din casa aia de chirpici în care mi-am făcut adolescența și au venit ordinele de evacuare, am ajuns la News York, unde am făcut un semestru la una dintre cele mai bune școli din lume și m-a ajutat foarte mult, pentru că ei m-au împins să-mi spun povestea prin teatru.”