• Jolie a renunțat vineri la rolul său, potrivit unei purtătoare de cuvânt a UNHCR.
  • UNHCR nu are nicio intenție de a numi pe altcineva în rolul de trimis special”, a declarat purtătoarea de cuvânt Kathryn Mahoney pentru CNN.
  • Jolie va continua să lucreze pentru construirea unui sistem internațional mai egal, mai corect și mai incluziv, a adăugat declarația.

Angelina Jolie se retrage din rolul său de trimis special al Națiunilor Unite pentru refugiați și se va implica într-un set mai larg de probleme umanitare și de drepturile omului, au anunțat într-un comunicat comun agenția ONU pentru refugiați, UNHCR, și actrița.

Jolie – care a lucrat cu UNHCR timp de peste două decenii și a fost numită trimis special în 2012 – spune că intenționează să lucreze diferit și să se implice direct cu refugiații și organizațiile locale, printre alte demersuri.

Sunt recunoscătoare pentru privilegiul și oportunitatea pe care am avut-o de a lucra cu atât de mulți ofițeri de teren remarcabili și dedicați ai UNHCR și cu alți colegi care fac o muncă de salvare a vieților la nivel global și de a servi ca trimis special, a spus Jolie în declarația emisă vineri.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Voi continua să fac tot ce-mi stă în putere în anii următori pentru a sprijini refugiații și alte persoane strămutate. În ultimii 21 de ani, Jolie a lucrat neobosit, efectuând peste 60 de misiuni pe teren pentru a fi martoră la povești de suferință, dar și de speranță și rezistență, se arată în declarație, subliniind recentele sale călătorii în Yemen și Burkina Faso pentru a se întâlni cu persoane strămutate.

Jolie va continua să lucreze pentru construirea unui sistem internațional mai egal, mai corect și mai incluziv, a adăugat declarația. Îi suntem recunoscători pentru deceniile sale de serviciu, pentru angajamentul său și pentru diferența pe care a făcut-o pentru refugiați și pentru oamenii forțați să fugă, a declarat Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, citat.

După o perioadă îndelungată și plină de succes în cadrul UNHCR, apreciez dorința ei de a-și schimba angajamentul și îi susțin decizia. Știu că cauza refugiaților va rămâne aproape de inima ei și sunt sigur că va aduce aceeași pasiune și atenție unui portofoliu umanitar mai larg.”

O sursă apropiată de Angelina Jolie a declarat despre plecarea ei din rolul de trimis special al ONU că va fi mai eficientă ca outsider.

Ea a fost întotdeauna așa și mai mult cu oamenii decât cu sistemul, a spus sursa. Jolie a renunțat vineri la rolul său, potrivit unei purtătoare de cuvânt a UNHCR. UNHCR nu are nicio intenție de a numi pe altcineva în rolul de trimis special”, a declarat purtătoarea de cuvânt Kathryn Mahoney pentru CNN.