• Netflix pierde încă un serial SF.
  • Expresul zăpezii(Snowpiercer) se va încheia după o perioadă de succes, cu mai multe sezoane.
  • Serialul a fost difuzat la nivel internațional pe Netflix.

Serialul „Expresul Zăpezii” a fost produs de rețeaua americană TNT, dar a fost difuzat la nivel internațional pe Netflix în toate teritoriile, în afară de SUA și China.

„Expresul Zăpezii”(Snowpiercer) se bazează pe filmul cu același nume din 2013 al regizorului Bong Joon-ho, „Parasite”, care la rândul său a fost adaptat după romanul francez „Le Transperceneige” din 1982 de Jacques Lob, Benjamin Legrand și Jean-Marc Rochette.

Plasat într-un viitor post-apocaliptic în care lumea a devenit un pustiu înghețat, „Snowpiercer” îi urmărește pe pasagerii de la bordul trenului cu același nume, un tren uriaș, în perpetuă mișcare, care continuă să se învârtă în jurul globului, transportând rămășițele umanității.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Serialul i-a avut ca protagoniști pe Jennifer Connelly și Daveed Diggs, cu Mickey Sumner, Alison Wright, Iddo Goldberg și Sean Bean, în roluri cheie. Până în prezent au existat trei sezoane, iar cel de-al patrulea se află în prezent în producție.

Vestea a fost raportată de Deadline, care a confirmat anularea și a publicat un citat despre sfârșitul serialului de la un purtător de cuvânt al TNT, care a spus:

„Putem confirma că Snowpiercer se va încheia după o perioadă de succes, cu mai multe sezoane, la TNT”, a declarat un purtător de cuvânt al rețelei pentru Deadline. „Scenariștii, actorii și echipa sa talentată au pornit de la o premisă extraordinară și i-au dat viață în moduri palpitante. A fost apreciat de critici, a avut un impact semnificativ asupra genului post-apocaliptic și acum rămâne în inimile și mințile fanilor pentru totdeauna.”