Coaliția PNL-USR PLUS încearcă să impună vaccinarea obligatorie mascată, acuză copreședintele AUR George Simion: „Nu suntem împotriva vaccinării, ci doar contra obligativității”.

„Ca partid al libertății suntem pentru libertatea de a alege. Nu suntem împotriva vaccinării, ci doar contra obligativității. Orice intervenție sau tratament medical trebuie să fie opționale și liber consimțite de pacienți. Românii trebuie să fie informați în legătură cu posibilele reacții adverse și trebuie să existe și o responsabilizare a autorităților de stat și a producătorilor și furnizorilor de vaccinuri privind calitatea acestora”, spune deputatul George Simion, copreședinte AUR.

Liderii Alianței pentru Unirea Românilor acuză coaliția PNL-USR PLUS că vrea să impună „vaccinarea obligatorie mascată”, care ar încălca mai multe legi aflate în vigoare, cât și libertăți fundamentale

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„În momentul de față, legea vaccinării obligatorii încalcă art.13 din legea drepturilor pacientului potrivit căruia orice cetățean român are dreptul să refuze sau să oprească orice intervenţie medicală, articolul 382 alin (1) din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii nr.95/2006, articolul 22 din Constituția României (Orice persoană are dreptul la integritate fizică), Codul Civil și Convenția de la Oviedo la care țara noastră este parte. Solicităm să fie eliminate toate prevederile legate de vaccinarea obligatorie care sunt nelegale, neconstituționale și nedemocratice, amintind de practici totalitare”, susține, la rândul său, senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.

Potrivit comunicatului de presă, AUR respinge încercările actualei majorități de a impune o obligativitate mascată prin aplicarea în mod repetat a unor amenzi de la 5.000 de lei la 10.000 de lei părinților care refuză vaccinarea sau nu se prezintă la informarea despre această temă.

„De asemenea, AUR consideră foarte periculoasă prevederea potrivit căreia Comisiile județene de vaccinare pot sesiza Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu privire la existenţa unei suspiciuni de încălcare a dreptului copilului la sănătate de către părinţi sau reprezentanţii legali în cazul minorului care împlineşte 18 luni de la înscrierea într-o colectivitate şi nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii. Chiar dacă a fost eliminată noțiunea de neglijare medicală, această prevedere poate provoca aceleași consecinţe. Sub acuzația de încălcare a dreptul copilului la sănătate, DGASPC ar putea lua copii din familie și se poate ajunge la abuzuri grave”, se menționează în finalul comunicatului.