- Finala Eurovision s-a epuizat în 34 de minute.
- Marea Britanie găzduieşte cea de-al 67-a ediţie a concursului Eurovision în locul Ucrainei.
- Biletele pentru marea finală au avut preţuri cuprinse între 192-456 de dolari americani.
Biletele pentru marea finală a concursului Eurovision 2023, organizat la Liverpool, în Marea Britanie, s-au epuizat în puţin peste 30 de minute, marţi, au anunţat organizatorii, potrivit The Independent.
Advertisment
Marea Britanie găzduieşte cea de-al 67-a ediţie a concursului Eurovision în locul Ucrainei, câştigătoarea competiţiei de anul trecut. Ca urmare a invaziei în curs a Rusiei asupra Ucrainei, Kievul a predat îndatoririle de gazdă Marii Britanii, care s-a clasat pe poziţia secundă la Eurovision Song Contest 2022.
Cât au costat biletele
Biletele pentru marea finală au avut preţuri cuprinse între 160 şi 380 de lire sterline (192-456 de dolari americani), iar cele puse în vânzare pentru cele două semifinale au avut preţuri cuprinse între 90 şi 290 de lire sterline.
Aproximativ 3.000 de bilete pentru cele nouă spectacole în total – şase repetiţii, două semifinale şi marea finală – vor fi disponibile pentru ucrainenii strămutaţi în Marea Britanie în schimbul a 20 de lire sterline pe bilet, a anunţat guvernul britanic luna trecută, scrie Reuters.
Biletele pentru concursul Eurovision organizat în acest an la Liverpool au fost puse în vânzare marţi. În funcţie de spectacol, fanii pot achiziţiona patru până la şase bilete de persoană.
Evenimentul se va desfăşura la Liverpool Arena şi va avea două semifinale şi finala mare.
Semifinalele vor avea loc pe 9 şi 11 mai, iar marea finală – pe 13 mai.
Partenerii noștri