- Aleph News este primul canal de social television din seria Aleph
- Programele de ştiri şi de analiză sunt create după obiceiurile de consum ale Smartului
- Aleph News este formatat 9:16 pentru mobil, similar Instagram-ului
UPDATE 21.50 Povestea Aleph News spusă de Adrian Sârbu: ,,Știu este predicatul, pentru că știu e buletinul de identitate al jurnalistului. Recunoașterea faptului că el știe și știind, el e pregătit să transmită, asta îl validează.”
Advertisment
UPDATE ORA 21.30 Povestea Aleph News spusă de Adrian Sârbu: ,,Nu e complicat. E complex. Nu poți să aspiri să faci un produs care își propune să revoluționeze, fără motivare, etică profesională. Noi Aleph News facem un tip de jurnalism al zilei de azi.”
UPDATE ORA 21.10 Povestea Aleph News spusă de Adrian Sârbu – ,,Tot ce încerc eu să fac are o filozofie. Vorbesc de Aleph care m-a fascinat și care mă pandește de 50 de ani. Aleph-ul m-a obsedat dintr-o vreme a adolescenței când îmi împărțeam viața între fotbal și lecturi. Atunci am crezut că l-am descoperit pe Borges, povestea asta facinantă, paralizantă. Inițial am înțeles povestea. Ulterior mi-am dat seama că n-am înțeles nimic. (…) Le-am cerut tuturor să fie motivați. Meseria asta nu poți s-o faci dacă nu ești motivat.
Recomandări
Un om care nu e educat și care nu are un minim confort material asigurat, nu are gânduri. De fapt e o paradigmă. Primul nostru obiectiv e să îi creăm acestui smart o conștiință de sine. Cum altfel, decât să îi generăm gânduri? Acest canal e un univers de informații și entertainment pe care îl oferim smartului pe orice canal de distribuție.
Noi aici lucrăm cu jurnaliști cu care mă cunosc, cu care am crescut. Sunt foarte mulți, foarte buni. Am reușit să atragem atât colegi cu autoriatate, cât și colegi pe care i-am crezut talentați, pe care îi antrenăm , ne antrenăm împreună cu ei. E o surpriză. Au veni foarte mulți copii motivați. Dacă plecăm cu motivație, avem șansa să ajungem la autoritate.”
În cadrul emisiunii Marius Tucă show, moderatorul cu același nume spune: ,,Mi s-a părut cu totul altceva, ceva ce așteptam. Mi s-a părut fresh totul, oameni frumoși, oameni liberi, care fac cu bucurie asta, care au devenit constienți că sunt martori și în același timp, oameni care lucrează la un proiect minune. Îmi place starea, îmi place conceptul. Televiziunea asta are filozofie”.
UPDATE 17:30 Pe jurnalista Mădălina Bucur, corespondentă din Brașov, Aleph a pus-o în fața unui nou început după 7 ani petrecuți în televiziune. ,,Am îmbrățișat proiectul în momentul în care mi s-a spus: Aici poți să fii autentică!”
Mădălina te îndeamnă: ,,Alege un nou început și pornește alături de noi într-o călătorie necunoscută, plină de adrenalină, cu realizări și împliniri. Vei fi informat și vei fi distrat.”
UPDATE ORA 17:15 Și Irina Ursu, jurnalistă la Aleph News, îți spune povestea ei ,,alephiană”. În luna ianuarie și-a făcut bagajele și a plecat din orașul natal, Cluj. A venit în București unde a început un întreg proces de regândire a felului în care profesia de jurnalist se face.
,,A fost greu să ieși din cutie, a fost mult de muncă, dar nu m-am opus nicio secundă. Am fost uimită de cât de în detaliu se face aici această meserie. Am înțeles că Adrian Sârbu nu face nimic întâmplător. Aleph este ca o familie, ca o piramidă umană, în care oamenii lucrează împreună și în care știm cu toții că doar sprijinindu-ne reciproc vom reuși. Și am reușit.”
UPDATE ORA 16:25 Smartul are nevoie de noi. Asta simte jurnalista Raisa Humeniuc: ,,Când mi-a fost prezentat proiectul, în octombrie anul trecut, l-am crezut din start unul ambițios, de viitor și am acceptat să fac parte din echipa Aleph fără să stau prea mult pe gânduri. Aici presa are libertate, aici am găsit corectitudine și oameni care știu să respecte munca de jurnalist și, mai important, știu să îi respecte pe cei din jurul lor”.
UPDATE ORA 16:15 Adelina Mihai, jurnalistă Aleph News, îți spune că proiectul cu același nume e o oglindire a internetului de astăzi. În plus, Aleph-ul vrea să îți readucă plăcerea de a consuma știri. ,,Este foarte bun feedback-ul pe care l-am primit până acum din partea publicului. Oamenii sunt impresionați de formatul de tip Instagram și de simplitatea pe care o aduce noul proiect, pe care publicul îl aștepta fără să știe că îl așteaptă. Pentru mine a fost o renaștere după 11 ani în care am scris știri la Ziarul Financiar”.
Și pentru Oana Despa, pe care o știi deja de pe micile ecrane, Aleph este o experiență unică. ,,În ultima jumătate de an proiectul s-a concretizat din ce în ce mai bine și de la o săptămână la alta am crescut. Am învățat să mă reinventez ca jurnalist, astfel încât să mă adaptez cerințelor publicului nostru. Sunt extrem de încântată de echipă”.
UPDATE ORA 15:25 Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică, spune că o să urmărească Aleph News cu plăcere și că ,,nașterea unui post de televiziune dedicat informării populației este întotdeauna benefică.” El a mai adăugat: ,,Loviturile de încercare, să fie lovituri de maestru.”
UPDATE ORA 15:00 Tatiana Lipchin, jurnalistă Aleph News: „Sunt îndrăgostită de Aleph. Recunosc, nu a fost o dragoste la prima vedere, pentru că eram puțin reticentă la început fiindcă totul era diferit. E ceva ce nu a mai existat până acum în România, dar pe care îl vom explora împreună”.
Anca Mihai, corespondentă Aleph News la Roma, îți spune că ai parte de o evadare smart din cotidian, iar Angela Carp crede că Aleph e un deschizător de drumuri pentru toți cei care fac televiziune.
UPDATE 14:26 Oricine pierde, eu câștig: ȘTIU! La Aleph News, fluviul știrilor zilei se varsă în Delta ȘTIU. Aici, ele sunt filtrate, analizate, condimentate și sedimentate în universul interior al spectatorului. Nu te aștepta însă la un laborator plictisitor: aici se produce penru tine șampania cea mai spumoasă! ȘTIU e un program de seară din categoria infotainment și reprezintă pentru Adrian Sârbu ”vârful programului de news. Știu exprimă de fapt – sau aspiră să exprime – ideologia noastră.”
De unde a venit ideea? Un indiciu ne dă Felix Drăghici: ”Știu e despre discuțiile zilnice din redacție, despre o știi pe aia sau nu o știi pe cealaltă. Sârbu a devenit foarte atent la discuție, distrându-se oarecum despre celebrele dispute pe care le am eu cu Moșu’, celebre în lumea redacției.” Moșu nu e altul decât Costi Mocanu, care precizează: ”Mă cert cu Felix de 20 de ani în redacție și nu s-a gândit nimeni să filmeze treaba asta”. Până acum.
Acest duel al minților a devenit un spectacol ritmat și incitant. După ce ai urmărit emisiunea, ai mintea încinsă. Ai revăzut știrile zilei, însă ca un jurnalist: fapte, cauze, consecințe, relevanță pentru tine. La emisiunea asta nu doar afli, aici știi. Adică vezi 360 grade o problemă, o stăpânești și o poți explica și unui prieten. Pentru Dan Pavel, ”ăsta e un avantaj, să ieși cu un program de știri fără prompter”. La fel cum improvizația unui muzician de jazz duce mai departe o partitură, calitățile umane ale jurnaliștilor le revelează și amplifică pe cele profesionale.
În final, doar unii reușesc să convingă. Cel care iese însă câștigat ești tu. Pentru că distrându-te, ai aflat și ai înțeles. Și poți spune: ȘTIU.
UPDATE 14:10 Deși face parte din echipa Aleph doar de o lună, jurnalista Tora Apetrii spune că acest proiect o reprezintă în totalitate: “Aleph știe, deci tu știi. E cel mai mare, cel mai impresionant proiect din care am făcut parte vreodată. Am încredere în Aleph”
UPDATE 14:08 Jurnalista Monica Mihai îți spune cum au fost pentru ea ultimele luni de experiență cu Aleph: “Foarte multă muncă și pasiune pe care am avut-o cu întreaga echipă. Multă emoție și dragoste pentru meseria de bază, de jurnalist”.
UPDATE 13:45 Mih Lovin, influencer, despre Aleph News: “Clar proiectul sună bine. E ancorat în prezent”
UPDATE 13:38 Ne găsești și pe Instagram-ul Hahaha Production, casa de discuri a celebrului artist Smiley. Dar și pe contul de Instagram al Adelinei Pestrițu, Best Romanian Pop Culture Influencer 2019 la Gala E! People’s Choice Awards
UPDATE 13:35 Povestea jurnalistei Mihaelei Măncilă cu universul Aleph:
„Îți spun că de fapt noi ne cunoaștem, chiar dacă nu ne-am mai întâlnit până acum. Existăm în aceeași lume. A celor curioși, neînfricați, mereu cu o întrebare în minte și întotdeauna dornici de a descoperi lucruri noi.
Să știu e legătură cea mai profundă cu oamenii din jurul meu. Să știi și tu e ceea ce m-a atras cel mai mult la proiectul Aleph Media. Pentru că, nu pot să nu te întreb: ce poate fi mai frumos decât să știm împreună? Să mă vezi, să te văd, și tot Universul acesta uriaș și magnific, toată această distanță care ne separă să fie micșorată pentru că împreună, tu și eu, noi să împărțim și să împărtășim cunoașterea.
Da, știu, sună precum un love story hoollywood-ian, însă îți spun că exact asta am simțit de prima oară când ne-am întâlnit. Eu și Aleph. A fost dragoste la prima vedere. Însă nu am stat prea mult pe gânduri și am început să construim. A durat doar o clipă până să-mi dau seama că informarea corectă și gândirea liberă pot să strângă la un loc un grup, și nu exagerez când îți spun asta, fantastic. Vocal, echidistant și moral. Îți spun că acestea sunt cuvintele care definesc, pentru mine, tot ce se întâmplă la Aleph Media.
Pune-te în locul meu. Ești acasă, alături de cei mai buni prieteni și va uitați la programul preferat. Cam așa e și redacția Aleph. O gașcă de prieteni aflată mereu într-o competiție a cunoașterii. Pentru că dacă eu știu, atunci tu știi. Și noi toți câștigăm.
Așa ești și tu. Da, tu. Și știi de ce cred asta? Deoarece știu că valorile despre care îți vorbeam sunt și în ține. Și tu visezi. Și tu explorezi. Așa că, hai să facem asta împreună. Nu avem absolut nicio limitare. Ești acasă? Venim la ține pe TV. Ești la birou? Venim și noi, suntem doar la un click distanță. Iei masă în oraș cu prietenii? Suntem acolo cu ține, în telefonul tău, pe rețelele tale sociale. Îți spunem ce știm. Ne spui ce știi. Acum știi cine sunt eu. Iar eu știu cine ești tu. Cine suntem noi? Aleph”.
UPDATE 12:08 Iar pentru Nadina Zisu, Aleph News înseamnă dependență: “Am știut că o să devin dependentă de Aleph News. E ceea ce îți lipsește. E sincer, fără filtre de Instagram. E îndrăzneț și natural ca tine, ca noi”
UPDATE 12:06 Jurnalistul Andrei Tomescu îți spune ce înseamnă Aleph News pentru el: “Sunt ultimul intrat în acest proiect. A fost un adevărat carusel, plin de adrenalină, entuziasm. Am învățat foarte multe lucruri, totul a fost nou, de la stilul editorial până la tot ce înseamnă tehnic. O schimbare pe care o așteptam în acest an care ne-a dat viețile peste cap. În 2020, anul pandemiei, a apărut Aleph în viața mea, m-a cucerit conceptul, mi-a plăcut povestea din spatele lui”
UPDATE 10:06 Cătălin Condruț, jurnalist Aleph News, îți spune că primul canal de social television din seria Aleph vine cu o mare supriză: formatul vertical 9:16, ca pe Instagram. Poți să ne vezi și dacă întorci telefonul și așa ne vei vedea ca la televizior.
UPDATE 10:03 Ioana Voicu, jurnalistă Aleph News: “Mă simt ca și cum am renăscut. Aleph News este sincer, fără filtre, îndrăzneț și natural. Ca tine.”
UPDATE 10:00 Ești din cei care au stins deja televizorul? Aleph News își propune să te readucă în fața ecranului, începând de astăzi, 1 septembrie. Pe tine, cel dezamăgit. Pentru asta, a constituit o echipă de jurnaliști dedicați sferei tale de interese. E aceeași cu a lor. E smart.
Smartul e segmentul social cel mai educat, activ și în fază cu epoca noastră. Jurnalistul Aleph News Costi Mocanu îl definește ca ”publicul lipsit de granițe, la fel cum e internetul”. E românul decomplexat, europenizat, mereu conectat. Pentru Cătălin Condruț, ”smart ești tu, smart sunt și eu. Smart este oricine care s-a obișnuit să gândească, practic, liber.”
Smartul e activ, e focusat și e informat. N-are mult timp liber și nu cască gura. Pentru el, actualitatea e un cadru care îi favorizează sau împiedică punctual evoluția personală. Are o sferă precisă de interese din care așteaptă știri. E un român anti-Dorel. ”Publicul nostru e omul care gândește liber și care s-a plictisit ca alții să tragă concluziile la TV, în mass media în general, în locul lui” completează Condruț.
Smartul știe, dar nu se ferește de contradicție. De aici se naște dialogul de calitate. Pentru Adrian Sârbu, ”smartul e plin de gânduri, e autoreflexiv, dispus să accepte să între în dialog cu el însuși, precum și cu oameni de felul lui din comunitatea lui.”
Smarții sunt încă o minoritate, însă una activă și în creștere. ”Prin educație și așteptări publicul smart este vârful publicului unei societăți” spune Sârbu. Adică este locomotiva care trage celelalte vagoane. Smartul este din viitor, este românul care construiește acel viitor.
Lumea digitală Aleph începe de astăzi, 1 septembrie, cu canalul de știri Aleph News. Fiind curios și avid de noutate, capabil să visezi cu ochii deschiși, nu poți rata această întâlnire. Ești pregătit?
UPDATE 09:00 Mihaela Măncilă, jurnalistă Aleph News: “Mă simt eu în sfârșit. Sunt la bază jurnalistă de știri sportive, iar acum sunt aici în fața ta, în fața tuturor”
UPDATE 08:10 Jurnalista Irina Ursu îți spune că Aleph News se adresează mie, ție și celui de acasă. Celui care nu are neapărat timp, dar vrea să afle, să fie informat. Aleph News este dedicat spectatorului educat, care își dorește ceva mai mult, este pretențios. Pentru Irina Ursu, Aleph News a însemnat o regândire a acestei meserii, pentru că, spune ea, trebuie să ne adaptăm secolului în care trăim. A fost o întreagă porovocare să învățăm să fim naturali și în vorbire, dar și în felul în care scriem știrile.
UPDATE 08:07 Dan Pavel îți spune că Aleph News vine cu un aer proaspăt, cu un conținut, look și styling diferit. Marea supriză e formatul vertical 9:16. Astăzi s-a lansat și site-ul Aleph News, poți să vezi acolo transmisia. Poți să ne vezi și în formatul 9:16, dar și în formatul clasic, ca la televizor.
UPDATE 08:00 „Bună dimineața, bună să îți fie ziua! Aleph News există! Breaking news, ai Aleph News!”, este prima replică pe care o auzi de la Iulia Maria pe Aleph News, primul canal de social television.
De astăzi, 1 septembrie, ai Aleph News – primul canal de social television din seria Aleph, concepută de Adrian Sârbu.
Aleph, imaginat de scriitorul Jorge Luis Borges, este o sferă miraculoasă în care, din orice punct te uiţi, vezi tot universul în timp şi spaţiu.
Aleph News este dedicat publicului smart. Ție, spectatorul educat, autoreflexiv şi suficient material. Cel care vrea să ştie. Conţinutul canalului oglindeşte sfera intereselor acestui target.
În universul Aleph News, cuvântul-cheie este ȘTIU, emisiune care debutează astăzi de la 19.00.
Echipa de jurnaliști care lucrează la acest proiect sunt atât nume cunoscute care au lucrat cu Adrian Sârbu în ultimii 25 de ani – Costi Mocanu, Felix Drăghici, Bogdan Hofbauer, Lucian Nemoiu, Răzvan Hriscu, Cristina Airabedian, Vlad Craioveanu, Lică Molan, Radu Badiu, Georgiana Dulgheru, Augustin Stochiţă, Dan Pavel, Irina Ursu, Mihaela Măncilă, Monica Mihai, Oana Despa, Cătălin Condruţ, Raisa Humeniuc, Ana-Maria Rus, Mădălina Bucur, Raluca Maniţă -, dar și colaboratori noi: Ion Cristoiu, Marius Tucă, Ioana Ţigănilă, Ioana Voicu, Iulia Maria, Andreea Perminova, Angela Carp, Nadina Zisu, Tatiana Lipchin, Tora Apetrii şi Andrei Tomescu.
Cum urmărești Aleph News? Simplu! Canalul poate fi urmărit pe reţelele de cablu şi satelit: Vodafone, Telekom, Orange, INES şi NextGen, dar și online: pe site-ul www.alephnews.ro, Facebook, Instagram şi Youtube.
Pentru mobil, Aleph News este formatat 9:16, similar Instagram-ului.
Adrian Sârbu: „Aleph News e un proiect al secolului 21. El îşi va crea propria piaţă: consumatorii de informaţie şi entertainment de pe mobil, cei care au abandonat sau au fost abandonaţi de televiziunea tradiţională. Ei aşteaptă să retrăiască experienţa informaţiei fuzionate cu entertainment-ul, în noua eră a social media. Pentru ei, Aleph News va fi (ne)aşteptatul Breaking News”.
Partenerii noștri