• Cardi B a împărtășit un mesaj către părinți, la mai puțin de o zi după ce Dalai Lama și-a cerut scuze pentru că i-a cerut unui băiețel să îi „sugă limba”.
  • Cardi B le cere părinților să fie atenți atunci când vine vorba de protejarea copiilor lor.
  • „Această lume este plină de prădători”, a scris Cardi pe Twitter.

Rapperița, în vârstă de 30 de ani, i-a îndemnat pe oameni printr-o postare pe Twitter să își învețe copiii să se ferească de prădători, un mesaj care a venit la mai puțin de o zi după ce Dalai Lama și-a cerut scuze pentru un videoclip controversat în care a fost implicat un băiețel, scrie E! Online.

„Această lume este plină de prădători”, a scris Cardi pe Twitter pe 10 aprilie, fără a-l menționa pe liderul spiritual. Ea a mai declarat că prădătorii pot fi vecinii noștri, profesorii noștri de la școală, chiar și oameni cu bani ,putere și bisericile noastre. A ținut să le spună fanilor ei care sunt părinți să vorbească constant cu copiii lor despre limite și despre ce nu ar trebui să le permită oamenilor să le facă.

Cardi, împreună cu Offset au doi copii: pe Kulture, 4 ani, și Wave, 19 luni. Artista a împărtășit apoi o parte despre regulile casei sale, scriind într-un al doilea tweet: „Fără dormit peste noapte, nimic!!!” Mai târziu, în cursul zilei, ea a postat un articol de știri despre Dalai Lama care și-a cerut scuze pentru acțiunile sale.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

„Era în adâncul inimii mele să vorbesc despre asta pentru că eu și prietena mea am vorbit aseară”, a scris Cardi într-un alt tweet. Tweeturile lui Cardi vin la o zi după ce pe internet s-a răspândit un videoclip controversat care îl arată pe Dalai Lama încercând să sărute un copil pe buze.

Citește și: