• Proiectul „România în inima mea“ este realizat de o echipă de 6 voluntari.
  • „România în inima mea“ promovează destinațiile unice ale țării.
  • Muzeul de Păpuși și Tinovul Mare sunt doar câteva destinații inedite din țară.

Dacă ar fi să căutăm cel puțin un aspect pozitiv al acestei pandemii, ar fi acela că redescoperim vacanțele la noi în țară. Începem să ne cunoaștem povestea și tradiția din ce în ce mai mult. Și te încurajez și pe tine să o faci.

Se apropie 1 Decembrie, prilej numai bun să ne reamintim ce locuri frumoase putem vedea în țara noastră. Iar Federația Industriei Hoteliere din România lansează, cu ocazia Zilei Naționale, campania de promovare „România în inima mea“.

Ana Negoiță este vlogger de travel și iubește să descopere destinații inedite de la noi: „Vă recomand să mergeți în județele Covasna și Harghita, pentru că acolo eu am descoperit niște locații extraordinare. Am ajuns să văd Muzeul Haszmann Pál care este singurul muzeu din țară ce are o colecție impresionantă de sobe din fontă. Tot aici am găsit foarte multe radiouri și gramofoane vechi. Putem, de asemenea, să mergem și la Muzeul de Păouși de la Târgul Secuiesc. Avem peste 1700 de păpuși, unele vechi chiar de 200 de ani“.

Zona Bucovinei se află în inima lui Ruben Perju, proprietarul unei cabane. Iar dacă vrei să ai parte de o experiență aparte, fără a ieși din țară, el îți recomandă să vizitezi Tinovul Mare: „Aici aș recomanda un loc superb. Se numește Tinovul Mare, o rezervație aflată undeva în apropierea orașului Vatra Dornei. I se mai spune și Pădurea Norvegiană, datorită arborilor care s-au dezvoltat într-un mod atipic. Acolo putem să avem un traseu prin pădure. Efectiv, ți se pare că nu ești în România“.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Proiectul „România în inima mea“ este realizat de o echipă de 6 voluntari, membri ai Federației Industriei Hoteliere din România și are ca scop promovarea destinațiilor unice ale țării.