• Frații Hargreeves, din The Umbrella Academy, trebuie să se adapteze unei noi normalități.
  • Serialul Emily in Paris lansează sezonul 4, partea 1 pe 14 august, iar partea 2 pe 16 septembrie.
  • Mike, un muncitor în construcții din Jersey, se trezește în lumea superspionilor.

Ce filme și seriale vezi în august? Printre titlurile așteptate se numără producții originale și continuări ale unor serii populare.

Luna aceasta urmează să apară Emily in Paris – sezonul 4, partea 1, pe 14 august. Este plină de dramă, dar Emily este pregătită să facă alegeri îndrăznețe pentru a-și atinge visele. După nunta nereușită a lui Camille și Gabriel, Emily se confruntă cu sentimente puternice pentru doi bărbați, dar complică lucrurile faptul că Gabriel așteaptă un copil cu fosta sa iubită.

Apoi urmează The Umbrella Academy, sezonul 4, care apare pe 8 august. Frații Hargreeves, rămași fără puteri după resetarea temporală de la Hotel Oblivion, trebuie să se adapteze unei noi normalități. Tatăl lor, acum la conducerea unui imperiu nefast și o asociație misterioasă, complică și mai mult situația. Umbrella Academy trebuie să se reunească pentru ultima oară, riscând să tulbure pacea șubredă pe care au câștigat-o cu greu.

Recomandări

„TRUMP E UN BUFON IDIOT”
UK SE PREGĂTEȘTE DE MPOX
TRUMP: O URĂSC PE TAYLOR SWIFT!
PRIMUL TRANSPLANT HEPATIC
LA CE-I SERVEȘTE ȘCOALA?
S.O.S SECRET SERVICE

Apoi The Union, care apare pe 16 august. Mike, un muncitor în construcții din Jersey, bine ancorat în realitate se trezește aruncat în lumea superspionilor și a agenților secreți. Iubita lui din liceu, Roxanne, îl recrutează pentru o misiune cu miză mare a serviciilor secrete ale SUA. Și treptat se întâmplă niște lucruri acolo.

Critcii de filme spun că nu trebuie să ratam nici Bob Marley: One Love, Night Swim, noi episoade din Yellowstone, Nice Girls, Inside the Mind of a Dog și multe altele.

Citește și