• Ficțiunea are putere asupra minții
  • O arată un studiu realizat pe câțiva fani ai serialului Game of Thrones
  • Activezi aceeași regiune a creierului pe care o folosești pentru a te gândi la tine

Un studiu realizat pe cunoscutul serial Game of Thrones dezvăluie puterea ficțiunii asupra minții. Cercetătorii din Ohio au constatat că atunci când te identifici cu un personaj fictiv, activezi aceeași regiune a creierului pe care o folosești pentru a te gândi la tine și la cei apropiați.

Trăiești intens fiecare scenă și tinzi să te identifici cu personajul. Stai cu sufletul la gură când este în pericol, îi preiei replicile și atitudinea și le păstrezi în viața de zi cu zi. Astfel, descoperi că personajul tău preferat poate să îți modeleze viața și să-ți influențeze caracterul.

Matei este fan înfocat Game of Thrones. A văzut toate cele opt sezoane, de două ori. Are și cărțile, nu le-a citit însă pe toate, s-a oprit la prima. Personajul lui preferat este Tyrion.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Nu s-a născut cu cele mai bune șanse, nici fizic într-o lume atât de brutală ca Game of Thrones. Este și foarte inteligent și carismatic, a reușit să reziste până la final”, spune Matei

Matei s-a regăsit în caracterul personajului și consideră că Tyrion i-a influențat comportamentul de zi cu zi și l-a ajutat să devină mai cerebral.

„Pot spune cu siguranță că vreau să fiu ca el să reacționez așa ca el în multe situații sau dacă aș fi dat timpul înapoi aș fi reacționat altfel bazat pe ce ar face Tyrion în situația asta”, explică tânărul.

Specialiștii recunosc această preluare de comportament de la personajele îndrăgite. Psihiatrul Cozmin Mihai explică de ce se întâmplă asta.

„Atunci când cineva nu reușește să își trăiască viața reală așa cum își dorește, nu este un fin observator al propriilor trăiri și își dorește scenarii complexe presărate cu doze de fantezie, poate deveni foarte sugestionabil”, arată Cozmin Mihai.

Restricțiile pandemiei ne-au făcut pe toți să ducem dorul acțiunii. Și nu ne referim la acțiunea din filme, ci la cea de care aveam parte în viața normală. Întâlniri cu prietenii, petreceri până în zori de ziuă, majoritatea dintre ele s-au mutat în mediul virtual.