Cum au petrecut Revelionul membrii trupei Box Office. Cu toții își pun speranța în vaccin

Revelionul a trecut și parcă nu avem multe amintiri. Au lipsit spectacolele, petrecerile din alți ani sau destinațiile însorite. Nici artiștii nu au avut parte de așa ceva.

De Revelion, Ema a petrecut acasă, cu familia. Repetițiile cu trupa i-au mai potolit dorul de scenă. Dar abia așteaptă să simtă din nou energia publicului.

Ema Miklos, solistă Box Office: „Am cântat și pe scenă și în fața Operei, și la mai mute restaurante, am fugit dintr-un loc în celălaltă și nouă ne place aglomerația asta de evenimente.”

Și colegul ei, Darius, este nostalgic. Își ia energia din amintiri.

Darius Sbera, clape Box Office: „Cel mai dor mi-e de senzația aia când ești pe scenă, de oamenii ăia care vin să te vadă și-s bucuroși, dansează și simt momentul.”

Și mai este și obișnuința. O spune Iustin, care nu mai știe de când nu și-a mai petrecut Revelionul cu familia. Anul ăsta, parcă nu a știut ce să facă, acasă.

Iustin Nador, sunetist Box Office: „De 20 de ani, de când fac această meserie, nu mi-am petrecut niciodată Revelionul cu familia. Mereu am fost la pupitrul de sunet și am lucrat.”

Cu toții își pun speranțele în vaccin.

Grigore Teodorescu, toboșar Box Office: „Să zic, după Paște, imediat? Primul weekend după Paște, sperăm să avem evenimente. Poate chiar mai repede.”

Până atunci, cântă fără public. Și încearcă să le aducă zâmbetul pe buze celor singuri, care, la fel ca ei, și-au petrecut Revelionul în pijama, în fața televizorului.

Exit mobile version