- Actorul Adam Demos dezvăluie adevărul despre scena nud care a stârnit controverse printre fanii serialului „Sex/Life”.
- Acesta crede că scena„făcea parte din intrigă”.
- Protagonistul nu se aștepta ca scena în care el apare dezbrăcat să fie una virală.
Adam Demos, starul din „Sex/Life”, a vorbit despre scena nud din serialul de succes de pe Netflix. Actorul, în vârstă de 37 de ani, a spus despre scenă că viralizarea acesteia a fost o surpriză pentru el, scrie Daily Mail.
„Când filmezi aceste lucruri nu te gândești că vor fi un moment viral”, a declarat el pentru publicație.
Scena îl surprinde pe actor dezbrăcat complet. Fanii sunt suspicioși cu privire la penisul său de mari dimensiuni. Unii au spus că ar fi o proteză, speculație care s-a dovedit a fi corectă.
Adam a încheiat prin a râde de speculațiile vehiculate în spațiul online. Colegii săi de platou se amuză și ei. „Nici măcar nu cred că TikTok a existat sau a fost atât de popular”, a continuat el. „Apoi devine un lucru aparte și toată lumea știe acum că este o proteză. Cred că asta a făcut parte din intrigă”, a mai spus actorul.
În altă parte a interviului, Adam a vorbit despre relația cu colega Sarah Shahi, cu care s-a cunoscut pe platourile de filmare ale serialului de pe Netflix: „Pur și simplu m-am îndrăgostit de cine este ea și de ceea ce reprezintă ea”. Actorul a apreciat sufletul ei, felul în care vorbește despre copiii ei, familie, și de asemenea, ca profesionist, a spus că este unul dintre cele mai bune actrițe din toate timpurile: „Învăț multe când lucrez cu ea”.
„Sex/Life” este o producție de dramă americană creată de Stacy Rukeyser pentru platforma Netflix. Producția este asemănătoare romanului „44 de capitole despre 4 bărbați” al lui de BB Easton și a avut premiera pe 25 iunie 2021. Recent pe 2 martie 2023, a fost lansat cel de-al doilea sezon.
Citește și:
- Joe Biden a izbucnit în lacrimi la întâlnirea cu preotul care a făcut ultima împărtășanie pentru fiul său, Beau, ucis de cancer
- VIDEO. Lumina Sfântă s-a pogorât la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim
- FOTO|VIDEO. O atletă a ieșit la suprafață după 500 de zile într-o peșteră. A pierdut noțiunea timpului și a început să aibă „halucinații”