• Actrița Lena Dunham va face o pictură murală în sprijinul colegilor din industrie afectați, iar actorul Adam Scott plimbă câini contra-cost pentru a strânge bani.
  • Natasha Lyonne îi ajută pe oameni să-și completeze rebusurile pe care le fac în timpul liber, în timp ce Maggie Gyllenhaal va avea o sesiune de 20 de minute de întrebări și răspunsuri cu fani.
  • Actorul David Krumholtz va face o serenadă pe Zoom pentru cel care plătește mai mult în cadrul unei licitații.
  • Toți banii strânși în licitații vor merge către actorii afectați de greva de la Hollywood.

De 2 luni, actorii de la Hollywood s-au alăturat scenariștilor aflați în grevă încă din luna mai. Pentru a strânge fonduri, dar și pentru a sensibiliza publicul, mai multe staruri de la Hollywood pun umărul la treabă, la propriu.

Pentru a-și ajuta colegii aflați în grevă, actorii au recurs la licitații neobișnuite și chiar la furnizarea de servicii pe care în mod normal nu le-ar face. Actrița Lena Dunham va face o pictură murală, iar actorul Adam Scott plimbă câini contra-cost, scrie The New York Times. Cere 3.050 de dolari pentru o oră.

Recomandări

MANDAT DE ARESTARE
APEL MISTERIOS
CADOURI PRIETENEȘTI
PUTIN RIPOSTEAZĂ
CLIMA PROVOACĂ DISCUȚII
JAMIE E ELIBERAT

Natasha Lyonne, pe care o știi din serialul „Orange is the new black”, îi ajută pe oameni să-și completeze rebusurile pe care le fac în timpul liber. Lista nu se termină aici. Actrița și regizoarea Maggie Gyllenhaal va avea o sesiune de 20 de minute de întrebări și răspunsuri cu fanii, de la care se așteaptă să strângă 920.000 de dolari, iar John Lithgow, actor care are în palmares un premiu Emmy și un Glob de Aur, a donat deja o pictură în acuarelă, în original, în care apar câinii lui.

Un grup de scenariști și regizori a organizat o licitație de caritate. Oferă zeci de experiențe ciudate, multe dintre ele dezvăluie talente ascunse ale vedetelor, care au mai mult sau mai puțin legătură cu profesia lor actuală. Spre exemplu, actorul David Krumholtz care a jucat în „Oppenheimer” va face o serenadă pe Zoom pentru cel sau cea care oferă cei mai mulți bani.

Citește și: