Designerul român Stephan Pelger, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit mort în casă

Designerul român Stephan Pelger, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit mort în locuința sa din Sectorul 2 al Capitalei. Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 2, se află o persoană decedată.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre designerul Stephan Pelger. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul.

„În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, transmite Poliția Capitalei. Deocamdată nu se cunoaște cauza decesului.

Citește și

Exit mobile version