• În vârstă de 75 de ani, Dolly Parton a cântat o versiune adaptată a melodiei „Jolene”, pentru a îndemna oamenii să se vaccineze
  • Parton a contribuit la finanţarea vaccinului de la Moderna. A donat un milion de dolari
  • „Sunt suficient de inteligentă pentru a face vaccinul”, a spus cântăreaţa

Dolly Parton, starul de muzică Country, a fost vaccinată împotriva Covid-19 şi a îndemnat şi alte persoane să facă acelaşi lucru cu ajutorul unei versiuni modificate din melodia „Jolene”, relatează BBC.

În vârstă de 75 de ani, Dolly Parton a cântat o versiune adaptată a melodiei „Jolene”, înainte de a fi vaccinată la centrul medical al Universităţii Vanderbilt din Nashville, Tennessee.

„Vaccin, vaccin, vaccin, vaccin. Te implor, te rog nu ezita”, a cântat Parton. Ea a fost vaccinată cu serul de la Moderna.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Parton a contribuit la finanţarea vaccinului de la Moderna, după ce a donat un milion de dolari către centrul medical al Universităţii Vanderbilt.

O parte din banii cântăreței s-au îndreptat către finanțarea unui stadiu incipient de încercare a vaccinului Moderna. În cadrul studiilor, s-a constatat că vaccinul Moderna oferă o protecție de aproape 95% împotriva Covid-19.

„Sunt suficient de în vârstă şi suficient de inteligentă pentru a face vaccinul”, a mai spus cântăreaţa.

„Vreau să le spun tuturor laşilor să vină şi să se vaccineze”, le-a transmis Dolly Parton celor care sunt împotriva vaccinului anti-Covid.