UNTOLD 2025 se va desfășura normal, chiar dacă este doliu național. Edy Chereji, organizator: „Nu suntem afectați în niciun fel”

- Festivalul UNTOLD ocupă locul 3 mondial în Topul 100 Festivals.
- Tujamo, Don Diablo, Tiesto, Sam Garrett, Minelli urcă în prima zi pe Mainstage.
- Scena UNTOLD X devine un templu al magiei, cu un design dedicat Magicianului narativ.
- Pe 9 august, UNTOLD aduce un omagiu lui Avicii, primul headliner al festivalului.
- 1.100 de instalații de lumini vor oferi un spectacol vizual impresionant și unic.
- Scenele de la festival oferă stiluri diverse: techno, hip-hop, chill sau electronic.
- Ediția 2025 celebrează 10 ani de magie, muzică și comunitate la UNTOLD.
Untold revine cu forțe maxime în acest an, pregătit să transforme Clujul în epicentrul distracției europene! Cel mai mare festival de muzică din România aduce pe scene artiști internaționali de top, zeci de genuri muzicale, spectacole uimitoare și o atmosferă electrizantă. Mii de fani din întreaga lume sunt așteptați pentru a trăi 4 zile pline de energie și experiențe memorabile.
Ce ne așteaptă în această ediție?
Alex Anghel, editor Aleph News: „Ediție aniversară, 10 ani de UNTOLD, așteptările sunt uriașe. Am văzut primele imagini de la Cluj – cum arată scena principală – este la limita de sus, cum spun organizatorii. Mai sus de atât nu se pot duce cu dimensiunile scenei. Niște ecrane uriașe, ca să putem vedea, să ne bucurăm cu adevărat de toate proiecțiile pe care le-au pregătit artiștii. Este un line-up fantastic. UNTOLD, care este pe locul trei al celor mai tari festivaluri din Lume, al doilea an la rând, după Tomorrowland, din Belgia și după Ultra, din Miami. UNTOLD, care încă de la prima ediție, de acum 10 ani, a fost votat cel mai bun festival major nou din Lume”.
UNTOLD este deja un brand internațional
Alex Anghel, editor Aleph News: „În fiecare an vezi zeci de mii de străini care aterizează la Cluj doar pentru UNTOLD, chiar din toată Lumea. Americanii au o grămadă de festivaluri uriașe pe genul ăsta de muzică, dar tot vin în România, pentru că spun că nu se distrează nicăieri ca în România”.
Cum a fost experiența ta la UNTOLD?
Alex Anghel, editor Aleph News: „Cum îi stă bine oricărui festival din Cluj, țin minte că m-a plouat foarte tare la UNTOLD. Partea bună la acest festival este că e un festival de oraș, la care poți ajunge foarfte ușor – e ca la club, doar că mergi la club patru zile și patru nopți și ai și muzică live, și un spectacol de artificii, și un spectacol vizual uriaș. Nu ai 200-300 de persoane care se distrează pe aceleași ritmuri cu tine, ci ai câteva zeci de mii”.
Sunteți pregătiți de oaspeți?
Edy Chereji, co-fondator UNTOLD: „Suntem pregătiți! E aproape gata totul aici, suntem bucuroși de oaspeți și de ediția aniversară”.
Care sunt marile surprize ale acestui an?
Edy Chereji, co-fondator UNTOLD: „Depinde la ce ne uităm. Dacă ne uităm la artiști pe care îi vom avea, avem premiere, artiști care vor veni pentru prima dată în România, cum e Post malone, Metro Boomin, Anyma – probabil unul dintre cele mai urmărite și așteptate proiecte de muzică electronică, care combină proiecțiile speciale, proiecțiile speciale, și care în acest an a avut cele mai multe show-uri doar la celebra sferă din Las Vegas”.
De ce au renunțat oamenii la Sighet pentru UNTOLD?
Edy Chereji, co-fondator UNTOLD: „Scena e mult mai potrivită la noi decât la Szighet, pentru că la noi scena are peste 1.100 de metri pătrați de ecran LED. Iar dacă scena de la Sighet este cum o știu eu, mă îndoiesc că show-ul Anima are cum să se apropie ca și experieță de show-ul Anyma de la UNTOLD”.
Aveți și un moment special în cadrul festivalului?
Edy Chereji, co-fondator UNTOLD: „Avem pregătit un moment special, în care vrem să celebrăm, în primul rând, artiștii care au ajuns la UNTOLD în acești 10 ani. Prima ediție este una specială, 2015, este o ediție specială și din acest punct de vedere, fiindcă am avut ocazia să-l vedem prima dată în România pe Avicii.
Din păcate a fost și ultima dată – știm povestea lui tragică, dar prezența lui în Lume și în muzică a rămas pentru totdeauna, și credem că muzica este mai bogată datorită lui și vom avea un moment frumos la mainstage, moment care, pot să vă spun că va avea și el un moment surpriză. Nu o să vă spun deaspre ce este vorba, veți vedea atunci”.
Festivalul continuă, chiar dacă a fost declarată zi de doliu național
Edy Chereji, co-fondator UNTOLD: „E un context pe care îl înțelegem cu toții, dar, din fericire, el nu afectează programul festivalului, a fost foarte clară comunicarea. Hotărârea de Guvern menționa o serie de măsuri speciale doar pentru instituțiile de Stat, iar noi suntem eveniment privat, nu suntem afectați în niciun fel”.
Vor fi surprize la edițiile următoare?
Edy Chereji, co-fondator UNTOLD: „Cu ediția din acest se încheie prima etapă din povestea UNTOLD, practic cei 10 ani fac parte din capitolul I al UNTOLD, iar acum va urma capitolul II al acestei povești, de anul viitor, când vom păși în prima ediție a noii ere UNTOLD”.