- Madonna a făcut un pictorial pentru Vanity Fair în care îi portretizează pe Iisus și Fecioara Maria.
- Realizarea pictorialului a durat două zile și au fost implicați peste optzeci de persoane.
- Într-una dintre fotografii, Madonna apare drept Fecioara Maria cu lacrimi pe față.
După ce și-a anunțat turneul „Celebration” din 2023, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de carieră, Madonna a făcut un pictorial pentru Vanity Fair în care îi portretizează pe Iisus și Fecioara Maria.
Realizarea pictorialului a durat două zile și au fost implicați peste optzeci de persoane, între care și fotografii Luigi&Iango.
Într-una dintre fotografii, Madonna apare drept Fecioara Maria cu lacrimi pe față. Într-o altă imagine, artista a recreat, alături de alte femei, Cina cea de taină, întruchipându-l pe Iisus.
„În acest număr special, Madonna devine din nou Madonna: o emblemă. Nu doar întruchiparea unei tendințe muzicale sau a unui stil vestimentar, cu o figură pe cât de tulburătoare, pe atât de sacră” , a declarat Olivier Bouchara, șeful editorial de la Vanity Fair Franța, într-un comunicat de presă.
„Ea s-a dedicat trup și suflet creativității fotografilor noștri, Luigi și Inago, pentru a redesena împreună cu ei, la trei decenii după lansarea «Like a Virgin» , contururile relației ei cu religia. Tablouri, mai mult decât fotografii. Reinterpretări, mai mult decât reprezentări” , a mai spus acesta.
Turneul „Celebration” va începe pe 15 iulie, în Vancouver, iar Madonna va performa în 35 de orașe.