• John Varbiu, fondator al festivalului Summer Well, a povestit despre cum a ajuns să organizeze festivalul.
  • John Varbiu: „Lumea merge la evenimentele acestea pentru apropiere socială”.
  • John Varbiu: „Eu nu sunt un adept al festivalurilor drive-in , îți răpesc din experiență. E ciudat să dai din faruri”.

John Varbiu: „Nu a fost foarte mult diferit față de un an în care nu se fac festivaluri, am muncit până când trebuia să se întâmple”.

John Varbiu, despre cum a ajuns să organizeze festivalul Summer Well

John Varbiu: „A fost un moment în care s-au intersectat o meserie și o pasiune: pasiunea pentru muzică, am trăit cu ea, iar publicitatea era meserie”.

John Varbiu: „Evident că în timp, după primele ediții, motorul era entuziasmul și pasiunea pnetru anumite zone muzicale. Am început să fiu atent și la ce aștepta lumea de la noi. Asta nu înseamnă că am făcut compromisuri, să fie artiști care să nu fie în lista noastră de muzică”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

John Varbiu: „Prietenii au venit cu bucata lor de expertiză. A apărut când am descoperit domeniul Știrbey, când a fost la o nuntă, am spus că aici trebuie să fie concertul. Domeniul Știrbey e accesibil din oraș, am venit cu facilitarea transportului, asta ne-a ajutat foarte mult”.

John Varbiu: „Consumatorul român de evenimente live nu are impulsul pe care îl au oamenii care merg la concerte în Londra”

John Varbiu: „Bilete… ultimele ediții ale festivalului au fost sold out, cam jumatate din bilete se vând in luna de dinaintea festivalului. Consumatorul român de evenimente live nu are impulsul pe care îl au oamenii care merg la concerte în Londra. La noi există o întârieze, poate vine și din faptul că poate, poate primesc o invitație…”.

John Varbiu: „Când s-a anunțat vaccinul, acțiunile au crescut în companiile care activează în industria muzicală”

John Varbiu: „Am stat cu ochii pe tot felul de încercări de a funcționa în contextul ăsta, foarte retrictiv, eu nu sunt un adept al festivalurilor drive-in , îți răpesc din experiență. E ciudat să dai din faruri”.

John Varbiu: „E clar că în primele luni, artiștii cântau de la ei acasă, acum au investit… se pierde vibe-ul. Lumea merge la evenimentele acestea pentru apropiere socială”.

John Varbiu: „Cumva în toată piața, nu doar la noi, gândul este ca șansele să funcționeze sezonul de vara viitoare sunt de 50-50. Când s-a anunțat vaccinul, acțiunile din companiile de music business au crescut”.