• Nick Cannon a făcut anunțul că așteaptă cel de-al optulea copil al său cu modelul Bre Tiesi.
  • În urmă cu două luni, acesta l-a pierdut pe cel mai mic copil al său, Zen.
  • Acesta a suferit de cancer cerebral.

Nick Cannon și-a cerut scuze pentru „orice durere sau confuzie suplimentară” pe care ar fi putut să o provoace prin recentul anunț că așteaptă cel de-al optulea copil al său. În episodul de luni al emisiunii sale de zi, Cannon a anunțat că el și modelul Bre Tiesi așteaptă împreună un băiețel.

Cannon a făcut publică pierderea celui mai mic copil al său, fiul Zen, pe care l-a avut cu modelul Alyssa Scott. Bebelușul a murit la vârsta de cinci luni, în urma unei lupte cu cancerul cerebral, în decembrie.

În emisiunea de joi, Cannon și-a cerut scuze și a spus că nu a reușit să „protejeze și să respecte intimitatea mamelor tuturor copiilor” săi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„M-am exprimat greșit și probabil că am intrat prea mult în detalii luni, exprimându-mi sentimentele”, a spus el. „Și, probabil, s-a simțit ca și cum aș fi făcut niște comparații când am vorbit despre moartea fiului meu Zen și apoi am vorbit și despre noul copil pe care îl aștept.”

„Nu a fost nevoie să fac asta deoarece sunt două momente complet separate din viața mea și ambele merită respect”, a mai spus el. Cannon, în vârstă de 41 de ani, care anterior a fost căsătorit timp de șase ani cu Mariah Carey, și-a exprimat, de asemenea, dragostea pentru Zen și Scott.

„O iubesc, îl iubesc pe fiul meu Zen și îl voi iubi mereu”, a spus Cannon. „Și îl voi iubi pe noul meu copil. Sunt o ființă umană responsabilă și îmi asum întreaga responsabilitate pentru tot ceea ce se întâmplă, așa că trebuie să spun că îmi cer sincer scuze tuturor celor implicați pentru orice durere sau confuzie suplimentară pe care am putut să o provoc”.